Înghesuite între malurile uscate ale Mării Caspice şi stepele uriaşe ale Chinei, Mongoliei şi Rusiei, o mână de state cu nume care spun puţin locuitorilor Europei, dar bogate în petrol şi gaze, atrag din ce în ce mai mult atenţia unora dintre guvernele est-europene. Şi unuia în mod special.
Kîrgîzstanul şi Tadjikistanul, între care astă toamnă s-a dus un război scurt, dar intens, Kazahstanul şi Uzbekistanul, între care Marea Aral seacă la propriu din cazua activităţilor umane, şi Turkmenistanul sunt pe radarul Uniunii Europene ca surse de gaze naturale şi petrol care să înlocuiască Rusia. Aceste state sunt şi pe radarul Rusiei, care a încercat să formeze cu fostele republici sovietice o uniune economică şi vamală care să rivalizeze cu UE.
Dintre statele din Asia Centrală, a reuşit să coopteze, dar nu şi să le impună politicile sale, Kazahstanul şi Kîrgîzstanul, Uzbekistanul având statut de observator. Tadjikistanul, în relaţii conflictuale cu vecinii, i-a permis Chinei să-şi construiască o bază militară pe teritorul său. China preferă să se extindă în regiune cu finanţare şi comerţ, asigurându-se că astfel are acces la gazele şi petrolul stepei central-asiatice.
Preşedintele rus Vladimir Putin n-a ezitat să trimită trupe în Kazahstan la începutul anului trecut, când ţara era zguduită de revolte. După o lună a trimis trupe şi în Ucraina. Kazahstanul a fost vizitat recent de secretarul de stat al SUA Antony Blinken. Turkmenistanul este principala ţintă din regiune pentru investitorii turci, iar Turcia vrea să aducă gaze turkmene în Europa. Kazahstanul a dat semnale că vrea să se alăture iniţiativei.
În prezent, cel mai mare client pentru gazele turkmene este China, dar Moscova caută să aducă ţara, ale cărei venituri depind în proporţie de trei sferturi de exporturile de combustibil, înapoi în sfera sa de influenţă. În urmă cu câţiva ani Rusia cumpăra cea mai mare parte a gazelor turkmene. Uzbekistanul pare să se îndrepte spre orbita rusească, cel puţin energetic, deoarece declinul accelerat al producţiei interne de gaze îl forţează să ceară combustibil Rusiei. Între atâţia jucători de geopolitică de categorie grea din regiune s-a strecurat unul mai mic, Ungaria. În noiembrie anul trecut, liderii celor cinci ţări central-asiatice şi din Azerbaidjan s-au întâlnit în unul dintre cele mai vechi oraşe din regiune, Samarkand, din Uzbekistan, pentru un summit al Organizaţiei Statelor Turcice, fostul Consiliu Turcic.
Lor li s-a alăturat un alt şef de guvern, dar din Europa de Est, şi anume premierul Ungariei Viktor Orban. Ungaria are statut de observator în această organziaţie din 2018, după cum scrie Emerging Europe. De când a venit la putere, în 2010, Orban insistă pe ceea ce guvernul său numeşte „Deschiderea spre Est“, o strategie de promovare a comerţului şi intereselor economice ale Ungariei în Rusia, în Asia Centrală, China şi Asia de Est. Dar ţările turcice au statut special în această politică deoarece Orban este adeptul unei mişcări culturale pseudoştiinţifice, turanismul magiar, care se învârte în jurul teoriei că ungurii sunt urmaşii popoarelor turanice din Asia Centrală, cu cel mai de seamă reprezentant Attila Hunul.
Mişcarea a prins putere în perioada dintre marile războaie, când Ungaria era frustrată de pierderea unei mari părţi a teritoriului, iar în prezent Orban insistă pe ea când ţara lui devine izolată în Europa.
De asemenea, el le spune ungurilor că Ungaria este ultima redută care apără adevăratele valori catolice europene în faţa tăvălugului arab. Această orientare legitimează apropierea Ungariei lui Orban de Rusia lui Putin, de Turcia lui Erdogan şi de liderii mai mărunţi, dar autoritari, din Asia Centrală şi îndepărtarea ei de principiile UE. Ţine de validare, naţionalism şi voturi. Însă, cel puţin după cum arată cifrele şi acordurile de politică externă ale guvernului maghiar, aduce şi rezultate economice.
Comerţul Ungariei cu statele din Asia Centrală s-a dublat între 2010 şi 2019 la patru miliarde dolari. În 2021, comerţul cu Uzbekistan s-a situat la 110 milioane dolari şi a crescut cu aproape 50% anul trecut. Şi legăturile comerciale cu Kazahstan s-au dezvoltat spectaculos. Încă dinainte de criza energetică Ungaria s-a arătat interesată să cumpere gaze din Turkmenistan, dar atunci nu exista infrastructura necesară pentru aducerea combustibilului în Europa. Nici acum nu este uşor. Ungaria promitea la schimb tehnologie pentru managementul apei. Seceta de anul trecut a arătat că nici ea nu stă excelent la acest capitol. Luna aceasta, Ungaria şi Uzbekistan au convenit stabilirea unei zone industriale special proiectată pentru nevoile companiilor ungare lângă Taşkent, capitala uzbekă, potrivit Budapest Times. Firmele ungare vor avea un statut special acolo, iar unele s-au apucat deja de afaceri în Uzbekistan. Spre exemplu, cea mai mare banca ungară, OTP, a cumpărat banca uzbekă Ipoteka. Potrivit ministerului maghiar de externe, opt companii ungureşti şi-au anunţat intenţia să investească în industria alimentară, farma, nucleară, în agricultura şi sectorul construcţiilor din Uzbekistan. Anul acesta, Ungaria şi Kazahstan au lansat un fond comun de investiţii care să ţintească proiecte de tehnologie, energie, agricultură şi ştiinţe din ambele ţări. Budapesta are deja din 2021 un fond de dezvoltare comun cu Kîrgîstan. Şi Polonia se arată interesată de regiune. Luna trecută cele două ţări au semnat un memorandum de înţelegere în domeniul agriculturii care ar putea duce la creşterea comerţului agroalimentar al Poloniei cu Uzbekistanul. Războiul din Ucraina şi sancţiunile impuse Rusiei de către Occident fac Asia Centrală interesantă şi în alt fel. Exporturile UE şi ale Marii Britanii în Kazahstan, Kirghistan şi Armenia (din Caucaz), toate membre ale Uniunii Vamale Eurasiatice a Rusiei, au crescut cu până la 90% după ce Ucraina a fost invadata de armata rusă, potrivit datelor BERD. Explicaţia este simplă. Prin aceste ţări întră în Rusia produse occidentale care altfel sunt supuse sancţiunilor.
