Business Internaţional

Pentru tot mai mulţi unguri datoriile devin mai mari decât valoarea caselor pe care le-au cumpărat pe credit

Pentru tot mai mulţi unguri datoriile devin mai mari decât valoarea caselor pe care le-au cumpărat pe credit

Gyorgy Matolcsy ministrul ungar al economiei

Autor: Ioana Nita

06.07.2012, 00:02 1582

În Ungaria, pentru tot mai multe persoane care au luat credite ipotecare în valută de la bănci valoarea ipote­cilor nu mai acoperă întreaga datorie, potri­vit datelor Băncii Naţionale a Ungariei. La această situaţie s-a ajuns printre altele din cauza scăderii preţurilor proprietăţilor şi deprecierii forintului, scrie Budapest Business Journal.

În primul trimestru al acestui an va­loarea creditelor ipotecare din sis­temul bancar ungar s-a situat la 2.050 miliarde forinţi (7,16 mld. euro). Pentru 56% din întregul portofoliu de credite ipotecare denominate în mo­nedă străină raportul dintre va­loa­rea împrumutului şi valoarea pro­prietăţii este mai ridicat de 90%. Un nivel de 100% al acestui raport arată că va­loa­rea proprietăţii acoperă valoarea cre­di­tului, pe când o rată de peste 100% în­seamnă că împrumutul nu este aco­perit de valoarea imobilului.

De la începutul crizei ipotecare sub­prime din SUA în 2008 preţurile lo­cuinţelor au scăzut cu 13% în Ungaria, iar forintul s-a depreciat pu­ternic faţă de euro şi de francul elveţian, acesta din urmă fiind moneda în care s-au acordat cele mai multe îm­pru­muturi în monedă străină în Ungaria în perioada de boom a cre­ditelor ipotecare. Problemele sunt am­pli­ficate şi de rata şomajului, care a trecut de pragul de 10%.

Astfel, situaţia celor care au cre­dite ipotecare de rambursat s-a înrău­tăţit şi este posibil să se deterioreze şi în perioada următoare. Preţurile de pe piaţa imobiliară ar putea scădea din nou în acest an, iar cursul de schimb al forintului este foarte volatil din cauza crizei financiare din zona euro şi a ne­gocierilor pentru sprijin financiar din­tre guvernul ungar şi FMI şi UE.

În prima jumătate a acestui an băn­cile din Ungaria au închis în total 94 de sucursale din cauza scăderii pro­fitabilităţii şi a înrăutăţirii perspec­ti­velor economice ca urmare a adoptării mă­surilor de austeritate. Reducerea reţelelor vine după ce în 2009 un boom al creditării a dus la creşterea numă­rului de agenţii cu 50%, la 1.596 unităţi, notează Fox Business. În 2011 au fost închise doar 60 de sucursale.

Profitabilitatea băncilor din Un­garia a fost puternic afectată de impo­zitarea excesivă, de un program prin care statul ajută gospodăriile sufocate de creditele în valută şi de presiunile pentru reducerea datoriei făcute de băncile mamă din străinătate.

Ungaria intenţionează însă să-şi dubleze PIB-ul în următorii 10-15 ani, conform afirmaţiilor ministrului eco­no­miei Gyorgy Matolcsy, citate de The Wall Street Journal. El a menţionat că economia trebuie să crească cu 5-6% pe an pentru a atinge ţinta de 200 miliarde euro pentru PIB. Matolcsy a dat ca exemplu ţara vecină Austria, care deşi are o populaţie mai mică decât cea a Ungariei, are un PIB de 290 mld. euro.

Pentru acest an guvernul de la Budapesta se aşteaptă la o stagnare a economiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO