Planurile lui Erdogan de a-şi întări controlul asupra economiei trimit lira turcească la pământ

16 mai 2018 Autor: Catalina Apostoiu

Lira turcească a atins cel mai scăzut nivel din istorie în raport cu dolarul american după ce preşedintele Recep Tayyip Erdogan a declarat că ar putea exercita o influenţă sporită asupra politicii monetare a ţării dacă va fi reales în iunie, scrie Financial Times.

Lira s-a depreciat cu până la 0,7%, până la un minim record de 4,3981 în raport cu dolarul în urma comentariilor făcute de Erdogan pe Bloomberg TV.

„Când oamenii au dificultăţi din cauza poli­ticilor monetare, pe cine vor da vina? Vor da vina pe preşedinte. Din acest motiv trebuie să oferim imaginea unui preşedinte care are in­flu­­enţă asupra politicilor monetare“, a declarat Erdogan.

Lira s-a depreciat 15,3% până în acest an, Erdogan exercitând noi presiuni asu­pra monedei în ultima săptămână, catalo­gând dobânzile „sursa tuturor relelor“ şi cerând re­du­­cerea acestora într-o perioadă în care banca cen­trală a ţării se luptă să stăvilească fuga de moneda locală. Dobânda de referinţă a băncii se situează în prezent la 13,5%, comparativ cu o rată a inflaţiei de 10,9%.

Luna trecută, Erdogan a cerut organizarea de alegeri anticipate pe 24 iunie, victoria urmând să-i consolideze puterea într-o ţară pe care acesta o guvernează din 2003, potrivit Bloomberg. De la tentativa eşuată de lovitură de stat din 2016, Erdogan a impus starea de urgenţă pentru a-şi creşte controlul asupra celei mai mari economii a regiunii.

Un referendum organizat anul trecut a slăbit rolul parlamentului şi a conferit preşedintelui autoritate sporită.

Preşedintele turc s-a aflat în Londra pentru o întâlnnire cu executivi, bancheri şi investitori pe fondul unei percepţii privitoare la o criză în creştere în economia turcă.

Vizita vine în condiţiile unei deteriorăi a relaţiilor Turiciei cu aliaţii săi NATO şi în condiţiile unei reorientări a ţării către Rusia şi Iran. Ţara se confruntă cu un risc fără precedent de sancţiuni din partea SUA, risc minimalizat de Erdogan.

Rapiditatea schimbărilor aduse politicilor economică şi externă ale Turciei a zdruncinat încrederea investitorilor, în condiţiile în care aceasta este vitală pentru că deficitul de cont curent al Turciei cere intrări constante de capital din afară. Deficitul pe primul trimestru al acestui an a depăşit 16 miliarde de dolari, aproape dublul nivelului înregistrat în perioada similară a anului trecut.

ìScăderea încrederii a reprezentat principalul factor din spatele declinului lirei din acest an, iar comentariile lui Erdogan nu vor schimba lucrurile. Investitorii sunt îngrijoraţi de intervenţia guvernului asupra politicii monetare, care compromite independenţa băncii centrale. Ultimele comentarii ale preşedintelui îi vor nelinişti cu adevărat pe unii, din nefericire punându-i pe jar pe investitori, ultimul lucru de care acesta are nevoie dacă doreşte să stabilizeze liraî, arată Ziad Daoud, economist Bloomberg Economics.

Comentariile lui Erdogan ridică semne de întrebare privitoare la credibilitatea băncii centrale a ţării, spun analiştii. ìAcest tip de comentarii generează îngrijorare privitor la independenţa şi credibilitatea băncii centrale, cu un impact negativ asupra monedei turceî, notează Tsutomu Soma, general manager al SBI Securities.

Potrivit lui John Hardy de la Saxo Bank, pieţele vor penaliza lira. Aceasta îşi va continua declinul cel puţin până la alegeri, urmând probabil o spirală negativeă după aceea dacă Erdogan va face mişcări neproductive.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 16.05.2018

 
Cuvinte cheie:
Erdogan
, turcia
, economia turca
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide