Business Internaţional

Plecarea forţată a lui Bill Gross, “regelui obligaţiunilor”, de la PIMCO zgâlţâie pieţele emergente şi scufundă acţiunile celui mai mare asigurător din lume

Bill Gross a demisionat din funcţia de director de investiţii al PIMCO. AFP/Mediafax Foto

Bill Gross a demisionat din funcţia de director de investiţii al PIMCO. AFP/Mediafax Foto

Autor: Liviu Popescu

29.09.2014, 00:04 1058

Şocul plecării forţate a lui Bill Gross de la PIMCO, cel mai mare fond de investiţii în obligaţiuni, pe care el l-a fondat în urmă cu aproape 40 de ani, a fost simţit pe pieţele emergente, din Brazilia până în Turcia, pe piaţa titlurilor de trezorerie americane şi pe burse, unde acţiunile celui mai mare asigurător din lume, Allianz, s-au prăbuşit cu 6%.

În schimb, acţiunile Janus Capital, fondul la care Bill Gross va fi manager de active, au sărit cu peste 40%.

Gross a demisionat din funcţia de director de investiţii al PIMCO, fond care se confruntă cu o hemoragie masivă de capital, şi s-a alăturat companiei mai mici Janus din cauza „diferenţelor fundamentale” pe care acesta le avea cu ceilalţii directori. Anunţul a provocat scăderea cu 6% a acţiunilor asiguratorul german Allianz pe bursa din Frankfurt. Allianz a preluat PIMCO în 2000 şi se bazează pe acest fond pentru un sfert din profitul operaţional.

Randamentele obligaţiunilor spaniole şi italiene cu scadenţă la zece ani au crescut cu cinci puncte de bază la 2.2%, respectiv patru puncte de bază la 2.4% după anunţul demisiei. Randamentele obligaţiunilor germane, de referinţă pentru costurile de finanţare ale zonei euro, au scăzut cu un punct de bază la 0,97%. Temerile că investorii PIMCO şi-ar putea retrage banii din cauza demisiei au avut efecte şi asupra titlurilor de Trezorerie SUA şi au dus la creşterea randamentelor. Aproape jumătate din totalul activelor fondului fanion Pimco Total Return, administratorul a peste o zecime din totalul celor ale PIMCO, erau investite în titluri de Trezorerie SUA, scrie agenţia Thomson Reuters.

PIMCO este de asemenea investitor şi în pieţele emergente şi deţine obligaţiuni braziliene în valoare de aproape 14 miliarde de dolari. Randamantele obligaţiunilor braziliene cu scadenţă pe zece ani au crescut cu peste 20 de puncte de bază la 12,1%, imediat după anunţul demisiei. Pieţele obligaţiunilor din Turcia şi Africa de Sud sunt de asemenea sub presiune deoarece PIMCO deţine aproape 900 milioane de dolari sub formă de obligaţiuni turceşti şi peste un miliard de dolari sub forma celor din Africa de Sud, notează Financial Times.

Demisia lui Gross vine la câteva zile după ce autorităţile americane de reglementare din sectorul financiar au anunţat că au lansat o investigaţie privind modul în care PIMCO îşi evaluează portofoliile de obligaţiuni sub suspiciunea că acesta majorează artificial randamentele.

De la începutul anului, investitorii au retras 25 miliarde de dolari de la Pimco Total Return, iar august este a 16-a lună consecutivă de ieşiri de capital. PIMCO intenţiona să îl concedieze pe Gross din cauza disputelor cu comitetul executiv al companiei, potrivit unei surse apropiate situaţiei, notează The Telegraph.

“PIMCO şi Bill Gross sunt sinonime. Investitorilor le va lua mult timp pentru a realiza că Gross nu mai are niciun rol de jucat la cel mai mare fond de investiţii în obligaţiuni din lume ”, a spus Todd Rosenbluth, analist la S&P Capital IQ.

Bill Gross, 70 de ani, avea un salariu anual de 200 milioane de dolari la PIMCO. Plecarea sa reprezintă a doua mare lovitură dată conducerii fondului după ce Mohamed El-Erian a demisionat în ianuarie din funcţiile de director general şi de investiţii din cauza unor dispute avute cu Gross. În 2009, cotidianul american The New York Times scria despre Gross că a fost “elogiat” mult timp datorită excentricitiăţilor sale. Fost jucător profesionist de Blackjack, Gross a devenit la sfârşitul anilor 1960 obsedat de acest joc după ce a studiat cartea “Invinge-l pe dealer”. Prin Blackjack, el a transformat 200 de dolari în 10.000 de dolari în doar patru luni şi a folosit profitul pentru a plăti un program de masterat în administrarea afacerilor. Este cunoscut în lumea financiară drept “regele obligaţiunilor” datorită iscusinţei sale de a previziona înaintea celorlaţi direcţia în care se îndreaptă ratele dobânzilor.

PIMCO adminstrează active de aproape 2.000 miliarde de dolari. Janus Capital administrează active de 177 miliarde de dolari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO