Business Internaţional

Prăbuşirea lirei împinge şi mai mult Turcia în pragul unei crize financiare: Suntem pesimişti

Prăbuşirea lirei împinge şi mai mult Turcia în...

Autor: Catalina Apostoiu

28.05.2018, 00:00 479
Lira turcească s-a aflat într-un declin aproape continuu de la preluarea puterii totale de către Recep Tayyip Erdogan în 2014, însă chiar şi veteranii pieţelor emergente au fost luaţi prin surprindere de pierderile dramatice suferite de aceasta săptămâna trecută, scrie Financial Times. „Suntem pesimişti cu privire la liră de multă vreme, însă amploarea declinului recent, magnitudinea acestuia şi rapiditatea cu care s-au petrecut lucrurile ne-au luat prin surprindere”, declară Paul Fage, strateg pe pieţe emergente în cadrul TD Securities.

Deprecierea abruptă a monedei turceşti a forţat banca centrală a ţării să opereze o majorare de urgenţă de dobânzi la mijlocul săptămânii trecute până la 16,5% pe an, la doar câteva zile după ce Erdogan se pronunţa ferm împotriva majorării costurilor de finanţare în faţa unei audienţe în Londra. 

Lira şi-a restrâns la sfârşitul săptămânii trecute pierderile după ce banca centrală a luat o nouă măsură pentru stoparea declinului acesteia, permiţând exportatorilor să ramburseze creditele contractate în dolari în monedă locală, potrivit Bloomberg.

Companiile care au astfel de credite pot face orice plăţi programate până pe 31 iulie în monedă locală, a anunţat banca centrală. Fitch Ratings a avertizat că o nouă majorare de dobânzi este posibilă în următoarea lună dacă cursul va rămâne sub presiune.

Şi bursa locală, Borsa Istanbul, a încercat să stăvilească declinul lirei, anunţând că a convertit toate activele cash în lire turceşti pentru a-şi arăta încrederea în economia ţării, potrivit Hurriyet Daily News.

De asemenea, Mehmet Simsek, vicepremierul turc, şi Murat Cetinkaya, guvernatorul băncii centrale a ţării, vor merge în Londra la începutul acestei săptămâni pentru a încerca să-i reasigure pe investitori că Turcia este o destinaţie bună de investiţii, scrie Financial Times.

Totuşi, mesajul pe care aceştia îl vor transmite în Londra ar putea veni prea târziu pentru unii, iar acest lucru nu este surprinzător având în vedere deprecierea puternică a lirei, depreciere care naşte semne de întrebare cu privire la capacitatea Turciei de a preîntâmpina o criză financiară în toată regula.

Investitorii ar putea veni cu cerinţe sporite pentru a rămâne în Turcia. McIntyre vrea să vadă dobânzile urcând şi mai sus, chiar dacă acest lucru va fi dureros pentru economia turcă şi nu este pregătit să aştepte până după 24 iunie, data alegerilor.

Banca centrală va trebui de asemenea să acorde atenţie mişcărilor unui grup important de investitori, investitorii japonezi de retail, care, potrivit traderilor şi analiştilor, au reprezentat o sursă a prăbuşrii încrederii din ultima vreme.

Investitorii de retail locali îşi pierd de asemenea încrederea. Turcii îşi pot schimba cu uşurinţă depozitele din conturile bancare între lire şi dolari şi fac acest lucru din ce în ce mai frecvent. Date ale băncii centrale relevă că procentul depozitelor deţinute în valută a crescut la 42% de la sub 30% la începutul deceniului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO