Business Internaţional

Preşedintele Donald Trump: Statele Unite vor impune noi sancţiuni Coreei de Nord

Preşedintele Donald Trump: Statele Unite vor impune noi...

Autor: Mihai Draghici, Mediafax

21.09.2017, 17:26 96

"Vom impune sancţiuni suplimentare Coreei de Nord", a declarat joi Donald Trump cu ocazia întrevederii pe care a avut-o cu preşedintele Afganistanului, Ashraf Ghani.

Regimul din Coreea de Nord, condus de Kim Jong-Un, a efectuat în ultimul an o serie de teste nucleare şi balistice, ameninţând cu atacuri Coreea de Sud, Japonia şi Statele Unite.

Donald Trump a avertizat marţi, în discursul rostit la ONU, că va "distruge" Coreea de Nord în cazul în care liderul regimului de la Phenian, Kim Jong-Un, va asuma "misiunea sinucigaşă" de a ameninţa Statele Unite. "În Coreea de Nord există un regim depravat, o bandă de criminali. Dacă acest om al rachetelor, Kim Jong-Un, se va angaja în misiunea sinucigaşă de a ameninţa SUA, vom distruge total Coreea de Nord", a avertizat Donald Trump de la tribuna Adunării Generale ONU.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO