Business Internaţional

Preşedintele Rusiei face declaraţii halucinante: Ei au început războiul şi noi am folosit forţa pentru a-l opri

Preşedintele Rusiei face declaraţii halucinante: Ei au...

Autor: Dorin Oancea

21.02.2023, 11:21 360

Preşedintele rus Vladimir Putin continuă să acuze Ucraina şi statele occiddentale că au început războiul - fiind pentru prima dată când se referă la conflict ca la un război şi nu ca la o "operaţiune militară specială". "Ei au început războiul şi noi am folosit forţa pentru a-l opri", a spus el.

Liderii occidentali au discutat despre furnizarea de arme nucleare Ucrainei înainte de "operaţiunea militară specială" a Rusiei, a susţinut Vladimir Putin, în discursul său din faţa parlamentarilor ruşi.

El spune că Occidentul trimisese deja echipamente militare grele, avioane şi sisteme de apărare în Ucraina.

NATO înfiinţa baze militare şi laboratoare biologice la graniţele Rusiei, spune el.

Ei spuneau "minciuni respingătoare" atunci când vorbeau despre acordurile de la Minsk, a spus Putin.

Acordurile de la Minsk au fost semnate în 2014 şi 2015 şi au încercat să asigure o încetare a focului între guvernul ucrainean şi separatiştii susţinuţi de Rusia în estul Ucrainei.

Revenind la SUA, el spune că "nicio altă ţară din lume nu are atâtea baze militare străine. "Au sute de baze militare în întreaga lume, întreaga planetă este împânzită de bazele lor".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO