Business Internaţional

Presupusul autor al atentatului comis la Istanbul de Revelion spune că voia să ucidă creştini

Presupusul autor al atentatului comis la Istanbul de...

Autor: Mircea Olteanu

13.02.2017, 17:30 80

Iniţial, Maşaripov plănuia să atace zona din jurul Pieţei Taksim, însă a renunţat din cauza măsurilor sporite de securitate din jurul pieţei, aşa că a ales clubul de noapte Reina, a mai precizat Hurriyet, fără se precizeze modul prin care a ajuns în posesia documentului, notează agenţia de ştiri Reuters.

"Nu am luat parte la acte (teroriste) înainte de evenimentul de la Reina. M-am gândit să comit o acţiune împotriva creştinilor cu ocazia sărbătorii lui, pentru a mă răzbuna pentru crimele lor din întreaga lume. Obiectivul meu era să ucid creştini", a declarat Maşaripov.

"Nu regret ceea ce am făcut. Cred că am reacţionat", a mai afirmat Maşaripov.

Printre vicrimele atentatului se numără mai mulţi cetăţeni turci, dar şi turişti din câteva state arabe, India, Canada.

Atacatorul, originar din Uzbekistan, spune că împreună cu familia sa intenţionau să ajungă în Siria, însă au fost nevoiţi să rămână în Turcia întrucât nu au putut să traverseze frontiera.

Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat atacul terorist, afirmând că reprezintă răzbunarea organizaţiei pentru implicarea forţelor militare turce în Siria.

Abdulkadir Masharipov, autorul atacului terorist comis de Revelion într-un club de noapte din Istanbul, soldat cu 39 de morţi, a fost pe data de 16 ianuarie. Teroristul a fost arestat în cartierul Esenyurt din Istanbul, au anunţat autorităţile turce. Individul se ascundea în casa unui prieten de origine kîrghîză.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO