Business Internaţional

Pretul petrolului s-a prabusit cu 12% intr-o singura zi

08.01.2009, 17:28 15

Pretul petrolului cu livrare in februarie a scazut cu 5,95 dolari (12%) pana la 42,63 dolari (31,29 euro) pe baril pe Bursa de Marfuri din New York, in conditiile unei majorari a rezervelor de titei ale Statelor Unite, scrie Wall Street Journal. Aceasta a fost cea mai semnificativa scadere zilnica, in termeni procentuali, inregistrata din septembrie 2001 incoace.

Pretul barilului de petrol si-a modificat traiectoria miercuri, cand a luat sfarsit avansul inregistrat de la inceputul anului incoace, cel mai semnificativ din ultimele patru luni. Pretul barilului de petrol a inceput o cursa accelerata in jos, in conditiile aparitiei unor noi semnale privind adancirea crizei economice la nivel mondial.
Avertismentele legate de profiturile marilor corporatii si noile estimari privind rata somajului au generat un nou val de scaderi atat pe bursele de marfuri, cat si pe cele de valori. "Toti credeau ca apetitul investitorilor a fost restabilit odata cu inceputul noului an", spune Brad Samples, analist in cadrul Summit Energy. "Acum totul a revenit la situatia anterioara", a adaugat el.
La prabusirea de miercuri a pretului petrolului a contribuit decisiv un raport al Administratiei pentru Informatii Energetice, care indica o crestere saptamanala a rezervelor de petrol ale Statelor Unite de 6,7 mil. barili. Cifrele s-au situat mult peste cresterea de 700.000 de barili estimata de majoritatea analistilor. Aceste rezultate indica o incetinire semnificativa a cererii si faptul ca reducerea productiei de catre statele membre OPEC nu a avut inca efectul scontat.
Situatia stransa in ceea ce priveste rezervele de petrol pune si mai multa presiune asupra evolutiei pretului petrolului, titeiul cu livrare in februarie ajungand sa aiba un pret cu 4,76 dolari mai mic decat cel cu livrare in martie. Iar in conditiile in care exista semnale ca rezervele de petrol tind sa creasca in continuare, acest decalaj s-ar putea majora simtitor.
"Actualul decalaj de pret ar putea ramane in continuare unul strans, existand posibilitatea unei extinderi a acestuia", a declarat Harry Tchilinguirian, analist in cadrul BNP Paribas.
Bazandu-se doar pe nivelul rezervelor de petrol, investitorii au ignorat in buna masura ceilalti factori, precum tensiunile politice dintre Rusia si Ucraina si conflictul din Gaza, care au generat cresterea pretului hidrocarburilor in prima saptamana din 2009.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO