Business Internaţional

Preţurile alimentelor au atins un nivel record în februarie 2022 la nivel mondial, după un salt cu peste 24% într-un singur an

Preţurile alimentelor au atins un nivel record în...

Autor: Dorin Oancea

04.03.2022, 19:21 2416

Preţurile mondiale ale alimentelor au atins un nivel record în februarie, cu un salt de 24,1% faţă de anul trecut, condus de o creştere a uleiurilor vegetale şi a produselor lactate, a anunţat vineri agenţia ONU pentru alimentaţie, citată de Reuters.

Indicele preţurilor la alimente al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), care urmăreşte cele mai tranzacţionate produse alimentare la nivel mondial, a înregistrat luna trecută o medie de 140,7 puncte, faţă de 135,4 puncte în ianuarie, revizuit în scădere. Valoarea comunicată anterior a fost de 135,7.

Preţurile mai mari la alimente au contribuit la o creştere mai amplă a inflaţiei, pe măsură ce economiile îşi revin după criza coronavirusului, iar FAO a avertizat că aceste costuri mai mari pun în pericol populaţiile mai sărace din ţările care depind de importuri.

De asemenea, FAO, cu sediul la Roma, a publicat primele sale proiecţii privind producţia de cereale în 2022, estimând că producţia mondială de grâu va creşte la 790 de milioane de tone, de la 775,4 milioane în 2021.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO