Business Internaţional

Produsul de la care a început anul trecut marea mărire de preţuri a tuturor produselor revine la nivelul de dinaintea scumpirilor

Produsul de la care a început anul trecut marea mărire...

Autor: Business Magazin

03.06.2023, 16:33 165

Preţurile europene pentru gaz au ajuns la cel mai jos nivel de la jumătatea lui 2021, când Vladimir Putin abia începea să strângă robinetul şi să provoace o explozie a inflaţiei. Acum când situaţia s-a schimbat radical, inflaţia pare să-şi piardă din avânt, iar economiile primesc un moment de respiro, scrie Bloomberg.

Scăderea nu a atenuat doar presiunea asupra bugetelor gospodăriilor. Ea îl lasă totodată pe Vladimir Putin şi fără una dintre cele mai puternice instrumente de negociere – capacitatea de a bloca aprovizionarea regiunii.

În condiţiile în care unii comercianţi prezic că preţurile pe termen scurt ar putea fi uneori chiar negative în această vară, situaţia nu ar putea fi mai diferită de cea din luna mai a anului trecut. Atunci, preţurile la termen erau de patru ori mai mari decât în prezent, iar ţările au fost nevoite să revigoreze producţia de cărbune pentru a menţine lumina aprinsă după ce Rusia a redus livrările de gaz.

Existau, de asemenea, îngrijorări cu privire la penurie şi la posibilitatea ca Europa să reuşească să umple depozitele de gaz la timp înainte de iarnă. Acum, stocurile sunt peste medie şi ar putea chiar să fie umplute în timpul verii, şi înainte de termen.

Contractele futures olandeze de referinţă au scăzut timp de opt săptămâni consecutive şi se află sub 25 de euro pe megawatt oră, cel mai scăzut nivel din mai 2021.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO