Business Internaţional

Sarkozy despre alegerile din Franţa: Sondajele s-au înşelat atât de mult. Anticipez o participare masivă la cel de-al doilea tur

Nicolas Sarkozy anticipează o participare masivă la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale

Foto: AFP

Autor: Mediafax

29.04.2012, 10:39 539

Întrebat despre posibilitatea de a fi învins în al doilea tur aşa cum anticipează sondajele, preşedintele-candidat a răspuns: "Vom vedea. Dar vă reamintesc că în urmă cu trei luni toată clasa mediatică îşi punea întrebarea dacă voi intra în al doilea tur".

"Sondajele s-au înşelat atât de mult", a adăugat el. "Priviţi rata de abţinere, care a fost total supraestimată. Este dramatic", a declarat el. În primul tur, rata de participare a atins 80 la sută, în timp ce mai multe sondaje anticipau în ultimele săptămâni că aceasta nu va depăşi 75 la sută, chiar 70 la sută.

"Simt cum creşte o mobilizare pe care nu am văzut-o niciodată în toată viaţa mea politică", a adăugat Sarkozy, "şi, de la primul tur, a mai crescut puţin. Va fi o participare masivă".

Nicolas Sarkozy, care refuză să spună pe cine va numi în funcţia de premier în cazul unei victorii la 6 mai, subliniază că "viitorul majorităţii este să găsească o coerenţă între centrul şi dreapta republicană".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO