Business Internaţional

Seceta prelungită din Spania împinge preţul uleiului de măsline la niveluri record

Seceta prelungită din Spania împinge preţul uleiului...

Autor: Bogdan Cojocaru

25.04.2023, 00:00 57

Nici iarna şi nici primăvara nu au refăcut rezerva de umiditate din solul Spaniei, ceea ce împinge preţurile uleiului de măsline, unul dintre principalele exporturi spaniole, la niveluri record, scrie presa internaţională.

Analiştii avertizează că o vară deosebit de secetoasă poate face ca producţia să fie chiar mai mică decât cea anticipată în prezent.

Preţurile uleiului de măsline a crescut cu aproape 60% din iunie, la aproape 5,4 euro pe kilogram. Seceta de anul trecut a lovit sever culturile de măslini din zonele cu cele mai mari culturi din Europa.

Spania este cel mai mare producător de ulei de măsline de pe continent. Fermierii spanioli produc în mod normal jumătate din uleiul de măsline al lumii, dar în ultimele 12 luni livrările lor s-au înjumătăţit.

„Niciodată în ultimii 20 de ani n-am văzut aşa preţuri“, spune Vito Martinelli, specialist în uleiuri la Rabobank.

„Anul trecut a fost un dezastru pentru Spania şi a fost rău şi în Italia.“ 2022 a fost pentru Italia cel mai secetos an din 1800 încoace.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO