Business Internaţional

Seful finantelor americane: Corectia pietei imobiliare va continua, insa nu la fel de rapid

19.10.2007, 14:15 13

Hank Paulson, secretarul Trezoreriei SUA, a atras atentia asupra schimbarilor de pe piata ipotecara americana care ar putea duce la incetinirea cresterii economice, ca urmare a pierderilor inregistrate de unele dintre cele mai mari banci, precum si a celor mai mari companii de constructii din SUA, scrie The Financial Times.
Declaratiile lui Paulson vin ca reactie la cele facute de James Owens, directorul executiv al Caterpillar, unul dintre cei mai mari producatori de echipamente de constructii din America, el fiind de parere ca scaderea industriei imobiliare din ultima perioada este cea mai grava de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial si pana in prezent. DR Horton, cel mai mare constructor de locuinte din Statele Unite, a anuntat ca peste jumatate din comenzile pentru ultimul trimestru au fost anulate.
Acest lucru, corelat cu veniturile foarte mici raportate de catre bancile americane, au dus la cresterea preturilor obligatiunilor si la nervozitate pe burse, investitorii fiind din ce in ce mai mult ingrijorati de o posibila incetinire a cresterii economice. Randamentul obligatiunilor de trezorerie cu scadenta la doi ani a scazut cu aproape 0,9%, pana la 4,125%, scaderea fiind mai mare chiar si decat cea inregistrata in septembrie, cand banca centrala a luat hotararea de a reduce rata dobanzii de referinta cu 0,5%.
In urma crizei financiare, Wells Fargo, cel de-al doilea mare creditor ipotecar din Statele Unite, a anuntat ca pierderile nete din credite a crescut la peste 892 mil. $ (628 mil. euro), cu 35% mai mult comparativ cu pierderile raportate in 2006. Banca a anuntat ca va reduce valoarea creditelor acordate raportate la valoarea imobilelor ipotecate, ceea ce ar ameninta serios sprijinirea cresterii consumului din Statele Unite si deci implicit cresterea economica a tarii.
Actiunile KeyCorp au inregistrat o scadere de 6% in ziua in care banca a raportat o crestere a pierderilor de 27% cauzata de scaderea valorii ipotecilor pe care le detine. "Criza pietei imobiliare va continua sa afecteze in mod direct economia americana, pietele de capital precum si pe proprietarii de case", a mai declarat Paulson.
"Corectia pietei imobiliare va continua, insa nu la fel de rapid precum a fost preconizata anul trecut. Pentru moment, declinul pietei imobiliare continua si in momentul de fata prezinta cel mai ridicat risc pentru cresterea economica. Atata timp cat preturile imobiliare stagneaza, sau chiar mai grav, continua sa scada, cu atat mai mare va fi pierderea pentru economia americana", a incheiat Paulson.
Intr-un sondaj efectuat de catre Asociatia Nationala a Contructorilor din Statele Unite in asociatie cu Wells Fargo, se arata ca increderea printre constructorii de imobile a atins cel mai scazut nivel din ultimii 20 de ani.
Indicele pietei imobiliare al Wells Fargo (NAHB), care reda vanzarile de locuinte si evolutia acestora, a inregistrat o scadere de 18%, fiind cel mai scazut nivel din 1985 pana in prezent. Un nivel situat sub 50% reda faptul ca mai multe companii de contructii raporteaza un numar mai mic de vanzari.
Intr-un raport al DataQuick Information Systems, vanzarea de case si apartamente in sudul Californiei, unde piata reprezenta un adevarat boom imobiliar, a scazut cu 30% pentru luna septembrie, comparativ cu august, si respectiv cu 50% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. In tot statul California s-au inregistrat doar 12.455 de achizitii imobiliare, fiind cel mai mic numar inregistrat din 1988 si pana in prezent.

SCAD VANZARILE

DR Horton, cel mai mare constructor de locuinte din Statele Unite, a anuntat ca peste jumatate din comenzile pentru ultimul trimestru au fost anulate.
Indicele pietei imobiliare al Wells Fargo (NAHB), care reda vanzarile de locuinte si evolutia acestora, a inregistrat o scadere de 18%, fiind cel mai scazut nivel din 1985 pana in prezent.
Un nivel situat sub 50% reda faptul ca mai multe companii de contructii raporteaza un numar mai mic de vanzari.
Vanzarea de case si apartamente in sudul Californiei a scazut cu 30% in luna septembrie, comparativ cu august, si respectiv cu 50% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO