Business Internaţional

Simona Halep a scăpat de favorita 5 şi se va lupta pentru finală cu o jucătoare de pe locul 44

Simona Halep a scăpat de favorita 5 şi se va lupta...

Autor: Claudiu Giurgea, Mediafax

15.03.2018, 09:16 10582

Simona Halep a trecut în trei seturi de Petra Martic, scor 6-4, 6-7(5), 6-3, iar la final a recunoscut că nu ştie cum a reuşit să se califice în semifinale. Liderul mondial a vorbit şi despre condiţiile meteo, care i-au îngreunat jocul, dar şi despre prezenţa la meciul surorilor Williams.

"A fost foarte greu să joc astăzi din cauza vântului, dar şi din cauza stilului de joc al Petra-ei. Nu ştiu cum am câştigat, dar am câştigat! Am fost puţin frustrată din cauza vântului, mingea se mişca mereu. Am refuzat să pierd şi am luptat până la final. Am vrut să fiu doar un fan la meciul surorilor Williams şi să văd cum e să faci parte din acest public minunat. Sunt o mare fană a surorilor Williams", a spus Simona Halep, la finalul meciului.

Simona Halep (1 WTA) va întâlni o adversară surpriză în semifinale, pe Naomi Osaka (44 WTA), după ce nipona a eliminat-o în sferturi pe Karolina Pliskova din Cehia, a 5-a favorită a competiţiei de categorie Premier Mandatory

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO