Business Internaţional

Ştiri pe scurt business internaţional

Ştiri pe scurt business internaţional

Foto Shutterstock

Autor: Ioana Nita

11.09.2012, 00:00 79

Trei dintre primele patru mai mari bănci din Grecia, National Bank, Eurobank şi Piraeus Bank, prezente şi pe piaţa din România, au discutat înaintea alegerilor din luna mai posibilitatea de a fuziona pentru a crea un gigant bancar care să poată supravieţui în cazul în care statul elen ar părăsi zona euro, scrie Kathimerini. Contactele s-au oprit pentru a evalua situaţia politică de după alegerile din 6 mai şi nu au fost încă reluate. Stadiul în care s-au aflat discuţiile celor trei bănci nu este cunoscut, dar se pare că părţile implicate nu au avut întâlniri pe această temă. Între timp, Piraeus Bank a decis să preia partea sănătoasă a ATEbank. Un oficial al unei mari bănci americane a declarat recent că "există o singură soluţie pentru sectorul bancar al Greciei, crearea unei instituţii de credit foarte mari care să conteze pe plan internaţional".

Privatizarea companiei de servicii poştale din Grecia, Hellenic Post (ELTA), va începe la sfârşitul acestui an, potrivit publicaţiei Naftemporiki, citată de Kathimerini. Interesul pentru poşta grecească este mare, iar printre potenţialii cumpărători se numără poşta din Belgia, Bpos, şi cea din Olanda, PostNL, dar şi companii greceşti precum firmele de curierat ACS şi Speedex şi Star Investments, parte a grupului Vardinoyiannis.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO