Business Internaţional

Ştiri pe scurt din business internaţional

AFP/Mediafax Foto

AFP/Mediafax Foto

Autor: Marius Oncu, Anca Dumitrescu, Radu Bostan

06.10.2013, 20:10 58

Grecia analizează preschimbarea unei părţi mari a împrumuturilor primite de la ţările din zona euro cu obligaţiuni guvernamentale pe perioadă de 50 de ani, pentru a reduce povara îndatorării asupra bugetului, au declarat pentru Reuters surse apropiate situaţiei. O astfel de măsură ar putea fi pusă în aplicare după ce statul elen înregistrează în acest an surplus bugetar primar, indicator care exclude costurile legate de plata dobânzilor. Grecia a fost salvată de la colaps financiar cu două pachete de împrumuturi externe, totalizând 240 de miliarde de euro, începând din 2010. Creditorii internaţionali au semnalat deja că sunt pregătiţi să acorde Greciei noi înlesniri în privinţa datoriei, constând în costuri mai reduse de finanţare sau prelungirea maturităţii împrumuturilor, în cazul în care ţara îndeplineşte obiectivele fiscale fixate pentru acest an. „Printre propunerile analizate la nivel tehnic, ca parte a măsurilor de reducere a poverii îndatorării, se află şi emiterea de obligaţiuni pe termen lung, de până la 50 de ani, pentru înlocuirea împrumuturilor bilaterale din primul pachet de ajutor financiar“, a spus sursa. Oficialul citat de Reuters nu a dezvăluit valoarea unei astfel de emisiuni de obligaţiuni.  Marius Oncu
 

Guvernul spaniol a publicat dintr-o greşeală de dactilografiere o estimare a datoriei publice de 99,8% din PIB pentru 2014, în loc de 98,9%, eroare echivalentă cu 10 miliarde de euro care a fost corectată abia după patru zile, relatează AFP. „Există o erată“, a explicat un purtător de cuvânt al ministerului economiei, care a precizat că cifrele au fost inversate atunci când proiectul de buget pe anul viitor a fost prezentat în Parlament la începutul săptămânii. La sfârşitul anului 2011 datoria publică a Spaniei era relativ scăzută la nivelul statelor Uniunii Europene, de 68,5% din PIB, dar ulterior a explodat, ajungând la 85,9% în 2012 şi la 92,2% la sfârşitul lunii iunie a anului 2013. Guvernul anticipează că la sfârşitul acestui an datoria ţării va urca la 94,2% din PIB. Spania ar urma să iasă din recesiune în trimestrul al treilea, cu o creştere economică de 0,1%-0,2%. Pentru 2014, autorităţile de la Madrid anticipează un avans al PIB de 0,7% după o contracţie de 1,3% prognozată în 2013. Anca Dumitrescu
 

Planul reţelei sociale Twitter de a strânge un miliard de dolari printr-o ofertă publică iniţială îl va îmbogăţi şi mai tare pe unul dintre cei mai mari miliardari ruşi, scrie RIA Novosti. Printre principalii acţionari ai companiei, identificaţi în cererea de înregistrare depusă de Twitter la autoritatea americană de reglementare, figurează cu peste 5% din acţiuni DST Global, controlată de antreprenorul rus Yuri Milner. DST Global a intrat în acţionariatul Twitter în 2011, iar până acum fondul a investit 400 milioane de dolari, potrivit Forbes. Milner este de altfel cunoscut şi pentru pariul său de 200 milioane de dolari pe Facebook, valoarea investiţiei crescând de patru ori la listarea reţelei sociale în 2012. Averea totală a lui Milner este estimată la circa 1,1 miliarde de dolari. Radu Bostan

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 07.10.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO