Business Internaţional

Un profesor de matematică explică cum pot creşte de câteva sute de ori şansele de a câştiga miliardul de dolari pus în joc de Warren Buffett. VIDEO

Un profesor de matematică explică cum pot creşte de...

Autor: Ştefan Stan

23.01.2014, 17:45 4022

Un profesor american a demonstrat că şansele ca premiul de un miliard de dolari, oferit de Warren Buffett persoanei care va ghici câştigătorii tuturor celor 63 de partide din liga americană de baschet a facultăţilor (NCAA), sunt de fapt mult mai mari de 1 la 9,223,372,036,854,775,808, scrie Business Insider.

Probabilitatea “1 la 9,223,372,036,854,775,808” a fost citată în mai multe publicaţii, însă Jeff Bergen, un profesor la universitatea DePaul din Statele Unite, susţine că cifra este exagerată.

Raţionamentul lui Bergen este următorul:

În turneul de baschet se vor juca în total 63 de mecuri. În fiecare meci se vor întrece două echipe, una va învinge şi cealaltă va pierde. Dacă presupunem că fiecare echipă are şanse egale să câştige, atunci probabilitatea de  1 la 9,223,372,036,854,775,808 este reală.

În realitate, nu toate echipele au şanse egale, în cel puţin patru partide cele mai slabe echipe se vor întrece cu cele mai puternice, după rezultate şi istoric. Din 1985, nici una dintre cele mai slabe echipe nu a reuşit să învingă o echipă de top. Dacă se va miza pe cele mai puternic echipe, probabilitatea de a ghici câştigătorii meciurilor creşte din start.

Profesorul Bergen sugerează că extinderea algoritmului la întreg turneul şi urmărirea istoricului şi cotării echipelor ar putea creşte şansele probabilistice de la 1 din 9,223,372,036,854,775,808 la 1 din 128 000 000 000. Deşi cifra este în continuare mare, şansele de a câştiga miliardul oferit de Buffett cresc de 500 de ori prin folosirea algoritmului prezentat de Bergen.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO