Într-un discurs rostit la conferinţa inaugurală Nikkei-FT din Tokio din 15 ianuarie 2016, Lionel Barber, editor al Financial Times timp de 14 ani, sublinia că lumea intră într-o fază nouă din evoluţia economiei mondiale.
Globalizarea 1.0 a fost o eră de „minirevoluţii“ continue aduse de schimbări rapide de ordin economic, politic şi în special tehnologic.
În a doua jumătate a celui de-al doilea deceniu al secolului 21, a început Globalizarea 2.0, Globalizarea 1.0, dominată de Vest, care a presupus universalitatea unei culturi globale, apunând. Astăzi, arăta Barber în discursul său, Globalizarea 2.0 înseamnă interdependenţa mai multor identităţi sau culturi caracterizate de noi forme de modernitate nonvestică.
Sosirea acestei noi ere a fost grăbită de criza financiară globală din 2008.
Beneficiile sistemului Globalizării 1.0 din ultimii 30 de ani au dus la ascensiunea economiilor emergente. Totuşi, aceleaşi ţări suferă acum şocuri ca urmare a încetinirii Chinei, unei guvernanţe locale neadecvate şi în mod esenţial unei îndatorări excesive pe plan local, atât în rândul companiilor, cât şi al gospodăriilor.
Acestea, cândva favorite ale pieţelor, au în faţă o perioadă de ajustare prelungită şi dureroasă, în special cele prea depedente de ciclurile materiilor prime.
Asistăm la o reevaluare, dar nu o repudiere a globalizării. Globalizarea a făcut graniţele permeabile pentru informaţii, investiţii străine şi cultură populară, dar şi pentru criminalitatea cibernetică, poluare şi trafic de persoane.
Securitatea este mai greu de obţinut şi menţinut. Guvernele naţionale sunt disperate să recapete o doză de control.
În acest context, cât de optimişti ar trebui să fim cu privire la următorii 10, până la 15 ani? se întreba fostul editor al Financial Times în discursul din 2016.
O prognoză mai puţin optimistă, indica acesta la acel moment, este că forţele de rezistenţă faţă de Globalizarea 2.0 vor avea câştig de cauză. Populiştii nu-şi asumă neapărat puterea, dar definesc dezbaterile politice. Reformatorii sunt intimidaţi. Forţele fragmentării câştigă autoritate din Orientul Mijlociu, până în Europa. Naţionalismul ia amploare în China, Rusia şi restul Asiei. Globalizarea 2.0 începe să arate ca globalizarea de dinaintea anului 1914.
Există, însă, şi o perspectivă mai optimistă, declara Lionel Barber. Reformatorii se vor impune, din Beijing până în Tokio, Delhi, Bruxelles, Londra şi Washington. China continuă să se globalizeze. Japonia continuă să se reformeze în ritm accelerat şi se apropie din ce în ce mai mult de India, care, la rândul său, devine un jucător extrem de important. Reorientarea puterii economice spre est către Asia accelerează. Iar vestul continuă să joace un rol constructiv.
