Business Internaţional

Veşti bune din Germania: Inflaţia din ţară se alinează trendurilor europene şi scade până la 3,1% în luna ianuarie

Veşti bune din Germania: Inflaţia din ţară se...

Autor: Valeriu Dănilă

31.01.2024, 17:07 89

Inflaţia din Germania a scăzut peste aşteptările analiştilor, atingând 3,1% în ianuarie, conform datelor preliminare, scrie Reuters.

„Scăderea inflaţiei germane alimentează speculaţia că Banca Centrală Europeană va începe reducerea ratelor mai devreme, rămânând prezente suficiente presiuni inflaţioniste”, a arătat Carsten Brzeski, ING global head of macro.

Principalul motor al scăderii preţurilor din cea mai mare economie europeană a fost energia, unde preţurile au fost cu 2,8% mai mici faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Inflaţia de bază, cea care exclude preţurile la energie şi alimente, a fost de 3,4% în ianuarie faţă de 3,5% în decembrie.

În acest timp, inflaţia din zona euro este de aşteptat să scadă la 2,8% în ianuarie faţă de 2,9% în decembrie, într-un sondaj Reuters.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO