Business sportiv

Business sportiv. Youni, platformă de consiliere pentru acces la studii în străinătate, a încheiat un parteneriat cu Federaţia Română de Tenis. Platforma îi va consilia pe tinerii sportivi pentru identificarea obiectivelor academice

22.03.2024, 00:05 Autor: Miruna Diaconu

Youni este un start-up românesc fondat în 2017 de antreprenorul Andrei Nicolae. Până acum, peste 14.000 de elevi şi studenţi au apelat la serviciile companiei.

Youni, platformă de consiliere pentru acces la studii în străinătate, a devenit partener educaţional al Federaţiei Române de Tenis, astfel că sportivii legitimaţi în cadrul federaţiei vor beneficia de consiliere în alegerea obiectivelor educaţionale.

Sportivii vor fi consiliaţi de experţii Youni pentru continuarea studiilor, inclusiv accesarea de burse la universităţi din afara României, unde ei vor putea continua cariera sportivă în paralel cu studiile academice.

„Credem cu tărie că sportivii noştri, prin rigurozitatea şi disciplina cu care se formează, au oportunitatea de a urma fie o carieră de jucător profesionist, fie de a accede la universităţi din întreaga lume unde să-şi poată continua la un nivel bun antrenamentele şi programul competiţional“, spune Gabriel Moraru, directorul general al Federaţiei Române de Tenis.

Youni este un start-up românesc fondat în 2017 de antreprenorul Andrei Nicolae. În 2020, compania a primit o rundă de investiţii totală în valoare de 150.000 de euro de la EGV, Simple Capital şi de la angel investors, urmată de o a doua rundă în valoare de 550.000 de euro. Până acum, peste 14.000 de elevi şi studenţi au apelat la serviciile companiei.

În urma parteneriatului, tinerii sportivi vor avea la dispoziţie o platformă prin care vor putea aplica la universităţi din Europa, SUA, Canada, Anglia, Asia şi Australia, evenimente, pregătire pentru examene naţionale şi internaţionale, seminarii cu antrenori străini şi workshop-uri pentru părinţii sportivilor.

„Ne bucurăm că am găsit în FRT un partener de discuţii deschis, care înţelege că viaţa sportivilor, chiar şi de performanţă, este necesar să meargă în paralel cu educaţia, pentru a oferi mai multe alternative de dezvoltare personală a tinerilor. La Youni, orice sportiv din România, indiferent de disciplină, poate veni oricând pentru consiliere şi pregătire în vederea continuării studiilor după perioada liceului fie la universităţi din Europa, Statele Unite, Asia sau Australia“, spune Ştefan Ţăpescu, COO şi cofondator Youni.

 

 

 


 

 

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea Superbet