Business Travel

Cele mai mari cinci companii hoteliere au ajuns la jumătate de miliard de lei, afaceri în creştere cu 10% în 2015

Hotelul de cinci stele Athénée Palace Hilton este cel mai important activ din Capitală al lanţului Ana Hotels, liderul pieţei hoteliere anul trecut.

Hotelul de cinci stele Athénée Palace Hilton este cel mai important activ din Capitală al lanţului Ana Hotels, liderul pieţei hoteliere anul trecut.

Autor: Mirabela Tiron

06.06.2016, 18:00 256

Două companii hoteliere, respectiv Continental Hotels şi Bucureşti Turism, ce operează complexul Radisson Blu, au finalizat pe pierderi în 2015.

Cele mai mari cinci companii hoteliere de pe piaţa locală, ANA Hotels, Bucureşti Tu­rism (ce deţine complexul Radi­sson Blu), Societatea Compa­niilor Hoteliere Grand (care deţine hotelul de cinci stele JW Marriott din Ca­pitală), Continental Hotels şi Societatea de Tratament Balnear şi Recuperarea Capa­ci­tă­ţii de Muncă, au finalizat anul trecut cu afaceri de circa 545 mil. lei, în creştere cu aproa­pe 10% faţă de anul anterior, potrivit anu­arului Cei mai mari jucători din econo­mie care va apărea pe piaţă la jumătatea acestei luni.

Cea mai mare cifră de afaceri a raportat-o anul trecut compania ANA Hotels, controlată de George Copos, care a devenit după acest indicator liderul pieţei de profil.

ANA Hotels, ce are în portofoliu hotelurile Athénée Palace Hilton şi Crowne Plaza din Capitală, dar şi trei unităţi la munte şi două la mare (una închiriată) a finalizat cu afaceri de 127 milioane de lei anul trecut, faţă de 111 milioane de lei anul anterior, şi profit de 13 milioane de lei, arată datele de la Ministerul de Finanţe. Cele mai mari pierderi anul trecut însă le-a avut lanţul hotelier Continental Hotels, ce are 14 unităţi pe piaţa locală.  2015 a fost  al optulea an când lanţul Continental a rămas pe pierderi, ce au crescut cu 24% anul trecut comparativ cu anul anterior. Lanţul Continental Hotels a terminat anul trecut cu o cifră de afaceri de 102 mil. lei, în creştere cu 9,5% faţă de anul anterior şi cu pierderi de 16 milioane de lei, arată datele depuse pe site-ul Ministerului de Finanţe. Omul de afaceri Radu Enache nu  a răspuns solicitării ZF legată de rezultatele înregistrate.

Continental cuprinde hotelul Grand Hotel Continental (5 stele) din Capitală, Continental Forum (4 stele) din Arad, Continental Forum (4 stele) din Oradea. În total, cele 14 unităţi de cazare deschise sub brandurile Continental, Hello Hotels şi Ibis au aproape 2.000 de camere. Radu Enache a intrat în acţionariatul lanţului în momentul în care s-a făcut privatizarea lanţului hotelier în perioada 1994-1995. Procesul a durat zece ani şi a presupus creşteri de capital. În 2012, fondul de investiţii spaniol GED a preluat o participaţie de 30% la Continental Hotels.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO