Afacerile Mega Image merg spre 1 mld. euro după o creştere de 7,5% în semestrul 1

9 nov 2017 Autor: Cristina Rosca

Retailerul belgiano-olandez Mega Image, prezent pe piaţa locală cu o reţea de peste 560 de magazine pe format mic, a obţinut în primul semestru din 2017 afaceri de 2,3 mld. lei (511 mil. euro), după un avans de 7,5% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2016.

În semestrul întâi din 2017 afacerile companiei au ajuns să fie similare cu cele obţinute la nivelul întregului an 2013. La momentul acela compania avea mai puţin de 300 de magazine, faţă de peste 560 în prezent. Dacă şi în a doua parte a anului avansul se menţine businessul va sări de pragul de 1 mld. euro.

Compania este activă doar pe segmentul magazinelor mici care s-a dezvoltat puternic în ultimii ani odată cu schimbarea comportamentului de consum. Pentru cumpărători a devenit tot mai importantă proximitatea, chiar şi în detrimentul preţului. Astfel, dacă în 2008 românii preferau să meargă la cumpărături la final de săptămână pentru a-şi umple coşurile în hipermarketuri, acum ei aleg să meargă mai des la magazinul din apropierea casei sau a biroului, unde fac cumpărături rapide, zilnice. Acest trend a fost anticipat de Mega Image care a deschis în acest an circa 35 de magazine.

Circa 90% din reţeaua Mega Image se află în Bu­cu­reşti şi împrejurimi. Restul de magazine sunt deschise pe o rază de maximum 250 de kilometri în jurul Bucureştiu­lui. Anul acesta retailerul a intrat pe piaţa din Cluj.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 09.11.2017

 
Cuvinte cheie:
Mega Image
, retailer
, afaceri
, cumparaturi
, magazine
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide