Companii

Austriecii de la Immofinanz vând în Polonia şi Cehia, iar România devine o piaţă-cheie

Austriecii de la Immofinanz vând în Polonia şi Cehia,...

Autor: Cristina Cuncea

31.07.2014, 00:04 564

"Aceste două tranzacţii reflectă strategia noastră de ieşire din sectorul logistic din Polonia şi Cehia. Investiţiile noastre din Cehia sunt acum concentrate pe proiecte de retail şi de birouri. În Polonia mai deţinem două proprietăţi logistice, pe care însă vrem să le vindem pe termen mediu. Focusul nostru este să dezvoltăm proiecte logistice în Rusia, România şi Germania", a declarat Eduard Zehetner, director executiv Immofinanz Group.

Immofinanz deţine trei proiecte logistice în România (Timişoara, Sibiu şi Braşov), totalizând peste 52.000 metri pătraţi şi care la finalul lunii ianuarie aveau un grad de ocupare este de 76,9%. De asemenea, grupul, unul dintre cei mai importanţi investitori imobiliari de pe piaţa locală, deţine şi alte terenuri pentru dezvoltare de astfel de proiecte, în oraşe precum Bucureşti sau Ploieşti. Parcurile logistice sunt dezvoltate sub brandul Log Center.

Parcurile logistice din România au adus investitorului austriac venituri de 2,8 milioane de euro în primele nouă luni ale anului fiscal 2013/2014 (1 mai 2013- 31 ianuarie 2014).

Reţeaua Log Center include 12 parcuri logistice de clasă A, cu o suprafaţă închiriabilă de 700.000 de metri pătraţi, special construite pentru chiriaşii din Polonia, Rusia, Cehia, Slovacia, Ungaria şi România.

Proiectele vândute de Immofinanz, Bokserska Distribution Park în Warsaw şi Westpoint Distribution Park în Praga au fost tranzacţionate sub valoarea de piaţă, potrivit unui comunicat al companiei, fiind cumpărate de un grup de investitori din Marea Britanie, respectiv de Central Group, un investitor ceh.

Grupul austriac Immofinanz are în România un portofoliu de 89 de proprietăţi (17 proiecte finalizate, 11 proiecte în dezvoltare şi 61 proiecte în stadiu de analiză), estimat la 991,1 milioane euro. De asemenea, investitorul deţine în România, inclusiv prin intermediul Adama (dezvoltator rezidenţial), terenuri în suprafaţă totală de 300 hectare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO