Companii

Bosch a făcut primul pas pentru investiţia de 77 mil. euro de la Jucu. Când încep angajările?

Bosch a făcut primul pas pentru investiţia de 77 mil. euro de la Jucu. Când încep angajările?

Autor: Laurentiu Cotu

20.02.2012, 00:06 1642

Prima garanţie că Bosch va face o investiţie la Jucu a fost semnarea vineri a contractului dintre administraţia judeţeană Cluj şi repre­zen­tanţii concernului german, pentru terenul din parcul industrial Tetarom III. Bosch a primit în concesiune un teren de 21,5 hectare pentru 99 de ani, iar contractul prevede despă­gubiri dacă producătorul german decide să se retragă de la Jucu.

Investiţia Bosch de la Jucu, în valoare de 77 mil. euro, se va realiza în două etape, astfel că în faza finală se va ajunge la 80.157 de metri pătraţi construiţi la sol, respectiv o unitate de producţie, spaţii de birouri, centru logistic, clădire tehnică, parcări, alei şi spaţii verzi.

O primă etapă a investiţiei va începe anul acesta şi se va finaliza anul viitor, iar cea de-a doua etapă va începe în 2013 şi se va încheia în 2015. Semnarea contractului dintre adminis­tra­ţia judeţeană Cluj şi Bosch era necesară şi pentru finalizarea procedurilor de acordare a unui ajutor de stat din partea Guvernului pentru compania germană.

Recrutările se fac prin intermediul firmelor specializate

Reprezentanţii CJ Cluj spun că în cursul acestei săptămâni Bosch va semna şi contractul cu Ministerul Finanţelor Publice, urmând să se decidă exact cuantumul ajutorului. Prin con­trac­tul pe care Bosch îl va încheia cu Ministerul Finan­ţelor se vor prevede şi obligaţiile investi­torului, în cazul în care acesta pleacă înainte de termenul de amortizare a acestui ajutor de stat. În ceea ce priveşte angajaţii, conducerea CJ Cluj spune că aceştia va trebui prin contractul colectiv de muncă să prevadă obligaţii prin care să-şi apere interesul în cazul în care vor fi concediaţi.

Totodată, în contract se stipulează că angajările pentru unitatea de producţie Bosch din Jucu vor începe până în anul 2013.

Conform reprezentanţilor CJ Cluj, viitorii angajaţi ai fabricii Bosch vor fi recrutaţi prin intermediul unor firme specializate, însă în prezent nu se ştie numele acestor companii.

Mai mult, se vor face angajări încă din acest an (circa 300 de locuri de muncă), când demarează propriu-zis prima etapă a investiţiei, însă numărul de angajaţi va ajunge la 2.000 de oameni în anul 2015.

Reprezentanţii CJ Cluj nu au putut spune care vor fi salariile oferite de Bosch angajaţilor, acestea urmând să fie stabilite în acordul ce va fi semnat cu Ministerul Finanţelor. Compania germană va construi la Jucu o unitate de producţie pentru componente auto, scule electrice pentru grădină, elemente de tehno­lo­gie industrială sau scule electrice profesionale.

"Avem de a face cu cea mai mare investiţie privată din istoria judeţului Cluj, în valoare de 77 de milioane de euro, care va aduce până la final peste 2.000 de locuri de muncă şi va genera încasări importante la buget", a declarat Alin Tişe, preşedintele CJ Cluj.

Reprezentanţii administraţiei judeţene au mai spus că dacă compania germană va pleca înainte de termenul stabilit, contractul prevede acordarea de despăgubiri din partea Bosch către CJ Cluj până la doi ani sau obligaţia de a aduce un alt investitor. Pe toată această perioadă compania va plăti taxele prevăzute de contract.

Prin contract, Bosch va achita către Tetarom, administratorul parcului industrial din Jucu, o taxă de concesiune de 0,1 euro pe metru pătrat, adică 21.500 de euro pe an, aferentă suprafeţei de 21,5 hectare de care dispune compania în Jucu.

Totodată, compania are posibilitatea de a cumpăra terenul de la Jucu, însă dacă Bosch vrea să-l revândă, atunci diferenţa îi revine CJ Cluj. Pe de altă parte, şi compania finlandeză Nokia avea posibilitatea de a cumpăra terenul de sub fabrica din Jucu la un preţ de 6 euro mp, dar aceasta a refuzat oferta.

Consiliul Judeţean Cluj va sprijini compania Bosch pentru racordarea la utilităţi şi va asigura, pe cheltuiala sa, accesul auto şi pietonal la parcela de teren.

Tot în sarcina administraţiei judeţene va reveni devierea canalului colector care traversează parcela concesionată de Bosch. Contractul va putea fi făcut public după ce compania Bosch va semna acordul pentru ajutorul de stat cu Ministerul Finanţelor. Singurele aspecte care nu vor putea fi făcute însă publice sunt cele legate de secretul economic al companiei Bosch.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO