Companii

Bucureştenii îşi vor ridica din august paşapoartele din mallul Plaza

Autor: Alina-Elena Vasiliu

13.07.2017, 00:07 8902

Serviciul Public Comunitar pen­tru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor din Bucureşti îşi mută se­diul, începând cu vara aceasta, în centrul comercial Plaza România din sectorul 6 al Capitalei, situat pe bulevardul Timi­şoa­ra, la numărul 26.

„Deschiderea este pro­gra­mată pentru finalul lunii august“, spun reprezen­tan­ţii Anchor Grup, compania care deţine centrul comer­cial, fără a preciza care este valoarea chiriei pe care o va încasa în urma acestei mu­tări şi nici ce suprafaţă va ocupa Direcţia de Paşapoarte.

Cum a ajuns România raiul băncilor? Avem cele mai PROFITABILE bănci din Europa

Facultatea din Româna unde un proaspăt absolvent poate câştiga 6.000 de lei net pe lună, fără experienţă. Şi nu este programare 

 

Stupefiant! Cum ajung banii de pensie ai românilor să susţină companii miniere în Australia sau în alte destinaţii şi mai exotice

În prezent, se lucrează la ame­najarea birourilor, serviciul ur­mând să fie amplasat pe un culoar în apro­pierea zonei de food-court de la ultimul etaj al mallului.

Prin această relocare, Anchor Grup mizează pe atragerea în zona de shopping a celor care vin să-şi facă paşaport în mall, până la momentul în care îl pot ridica.

Aceasta nu este prima situaţie în care o instituţie publică alege să-şi mute sediul într-un centru comercial. La începutul acestei luni, şi primăria sectorului 4 s-a relocat în mallul Grand Arena, de pe Bulevardul Metalurgiei nr. 12, ca urmare a demarării lucrărilor de renovare la vechiul sediu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO