Companii

Businessul producătorului Caroli a ajuns la 90 mil. €

Khaled El Solh

Khaled El Solh

Autor: Mădălina Dediu Panaete

04.02.2016, 00:07 1033

Caroli Foods Group, cel mai mare producător local de mezeluri după vânzări, a terminat anul trecut cu o cifră de afaceri de peste 400 mil. lei (90 mil. euro), după un plus de 15%, conform calculelor ZF pe baza datelor furnizate de companie.

„Noi vrem să creştem anul acesta peste piaţă şi ne-am propus un avans de 10%. Semnele sunt bune şi credem că putem depăşi acest target“, a declarat într-un interviu acordat ZF Khaled El Solh, executivul de 41 de ani care conduce compania cu circa 1.200 de angajaţi.

În ultimii ani, businessul Caroli a evoluat an de an, iar dacă previziunea de creştere de 10% pentru acest an se va realiza, producătorul ar putea ajunge la un rulaj de 100 mil. euro, dublu în euro faţă de anul 2009, primul an de criză economică. Caroli Foods Group, care are o cotă de piaţă de 21% în volum pe mezeluri, este deţinută de familia libaneză El Solh şi grupul Campofrio şi are în portofoliu brandurile Caroli, Campofrio, Maestro şi Sissi.

Într-o piaţă în care consumul este cu 25% mai mic decât me­dia europeană şi ajunge la circa 160.000 de tone anual (vânzările din magazine), Caroli concurează cu alţi pro­du­cători locali de mezeluri precum Cris-Tim, Fox sau Elit Cugir.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO