Companii

Chimcomplex Borzesti vrea sa-si majoreze capitalul cu 5 mil. euro

11.06.2009, 16:06 19

Chimcomplex Borzesti, din Onesti, judetul Bacau, vrea sa isi majoreze capitalul social cu cinci milioane de euro, convertibili in lei, a anuntat firma specializata in fabricarea produselor chimice. Operatiunea a fost aprobata de actionari luni si se efectua prin emisiunea de noi actiuni cu o valoare nominala de 1 leu. Majorarea cu cinci milioane de euro a capitalului va fi realizata in lei, la cursul BNR de la data adoptarii hotararii. Chimcomplex are un capital social de 128,78 mil. lei, impartit in 128,78 milioane de titluri cu o valoare nominala de un leu. Actionarii au drept de preemtiune 90 de zile de la data publicarii hotararii de majorare a capitalului in Monitorul Oficial. Chimcomplex a inregistrat in 2008 un profit de patru milioane de lei, cu circa 60% mai mic fata de anul anterior, si o cifra de afaceri in scadere cu 5%, de la 173 mil. lei la 163,47 mil. lei. Combinatul chimic este detinut in proportie de 84,12% de firma A2 Impex Ploiesti, membra a grupului Serviciile Comerciale Romane, controlat de Stefan Vuza. Totodata Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului detine 12,5% din titluri.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO