Cine sunt romanii care conduc cele mai mari businessuri din Rusia

Mihai Albu este unul dintre cei mai recent veniti manageri romani la Moscova, insa conduce un business de 1,2 mld. euro anual, iar impresiile sale sunt cele mai proaspete: este inca uimit de posetele scumpe si blanurile pe care le poarta colegele sale, fie ca sunt manageri de proiect, fie secretare, incepe sa se obisnuiasca sa ia deciziile foarte repede, "ca la Moscova", iar momentele care il surprind inca nu s-au terminat. Cel mai neobisnuit moment din viata lui Mihai Albu la Moscova a fost cand cativa angajati dintr-o fabrica InBev au venit la el sa ii ceara un autograf: "M-am simtit ca un star rock, a fost un moment foarte simpatic, dar pentru ei un moment de mare importanta, deoarece a sta fata in fata cu directorul general al companiei ori a-i strange mana e ceva destul de neobisnuit pentru angajatii rusi. Aici directorul general este un fel de zeu pe care il vezi o data pe an la o sarbatoare, nicidecum un tip in blugi care merge prin fabrica", spune Mihai Albu.

Mihai Albu, Mircea Draja, Silviu Popovici sau Florin Trandafirescu care conduc afaceri internationale de sute de milioane de euro in Rusia si locuiesc cu totii in ceea ce numesc mai in gluma, mai in serios "cartierul romanesc".

Florin Trandafirescu a venit in Moscova in urma cu patru ani, ca manager responsabil cu furniturile pentru Unilever Rusia. Din biroul sau - la geamul caruia stau insirati 45 de cactusi primiti de la colegi cu ocazia zilei de nastere (cu motivatia ca sunt cele mai rezistente flori) - da echipei sale directivele pentru saptamana in curs. Se grabeste, pentru ca dupa pranz are avion: pleaca spre Novosibirsk, in Siberia, unde se desfasoara cel de-al doilea si in curand unicul sau job, cel de director general al Inmarko, producator de inghetata pe care Unilever l-a achizitionat anul trecut, o firma cu afaceri de 115 milioane de euro in 2007 si pe care vrea s-o mentina lider de piata in Rusia.

La Novosibirsk, Florin Trandafirescu are de negociat cu furnizorii, de descurcat problemele care apar cu vagoanele de marfa atasate Transsiberianului ori de fluidizat munca din fabrici. La un alt nivel decat treburile curente, are de pus la punct strategia prin care inghetata produsa de Inmarko sa ajunga in toate orasele Siberiei si ale Rusiei de Vest, sa castige cota de piata la Moscova, dar si in zonele rurale.

Recunoaste ca este greu: "Locul acesta nu se poate numi o tara, fiindca are populatia unui continent: rase si culturi diferite, stiluri de viata care merg de la saracie pana la cel mai luxos lux si mai ales distantele enorme care trebuie parcurse, unele fara niciun fel de infrastructura", ne explica Florin Trandafirescu, in timp ce ne arata un fisier cu poze din fabricile Inmarko, unde troneaza poza lui Vladimir Putin (care arata amenintator cu degetul, cu mesajul "Vad daca nu muncesti!") sau baxuri imense de inghetata incarcate pe barje pentru a merge pe rauri, care sunt singura cale de acces catre nordul Siberiei. Ne spune cu un zambet ca nu sunt doar niste poze: "Din Transsiberian, inghetata trebuie descarcata, transportata cu niste camioane pe o portiune de sosea si apoi incarcata pe barje; sa urmaresti asa ceva de mai multe ori la minus 20 de grade nu cred ca este visul multor oameni - dar sunt satisfactii in asta".

De cand a preluat afacerile cu inghetata ale Unilever in Rusia (Inmarko este cheia prin care colosul international vrea sa castige suprematia pe piata de inghetata locala), Florin Trandafirescu are ca principal scop extinderea: "Deocamdata, in Rusia este un joc de prezenta. Trebuie sa fii aici si sa cresti, sa faci mult advertising, sa umpli piata cu produsele companiei si sa iei cat mai multa cota de piata". Pare comica ideea sa vinzi inghetata in Siberia, insa realitatea e ca in Rusia se consuma inghetata si vara, si iarna, mai ales pe strada, nu atat ca produs racoritor, cat pentru valoarea nutritiva (trebuie sa ne gandim la o inghetata cu 12% grasime). Managerul Inmarko spune ca din piata de inghetata din Rusia, care valoreaza aproximativ un miliard de euro, Inmarko detine 15% ca volum, dar se confrunta cu alte 300 de companii, fiecare actionand la nivel local. Iar situatia se repeta cu fiecare segment al afacerilor Unilever, de la deodorante la ceaiuri. De aceea o privire de ansamblu e atat de complicat de obtinut: "Strategia pentru Rusia trebuie cristalizata regional si pe grupe de produse. Greu".

 

Spre deosebire de Mihai Albu, Marilen Kensington al doilea roman din board-ul din Rusia al InBev este la prima experienta de lucru in afara tarii, iar Moscova i s-a parut inca de la inceput cea mai mare aventura a vietii ei, dar si a sotului sau care a urmat-o: "Cand am ajuns aici, m-am simtit nimeni. Rusia e o lume in sine, cu reguli si rigori, in legatura cu care nu glumesti si nu poti nicicum sa negociezi".

Dificultatile unei piete enorme au venit insa la pachet cu "cea mai mare provocare pe care ti-o poate oferi acum businessul mondial, si anume sa conduci o afacere cu acoperire nationala in Rusia", explica Florin Trandafirescu de ce nu s-a gandit de doua ori cand i s-a propus un post in Rusia.

Dimensiunea afacerilor pe care le poate coordona un manager in Rusia nu se compara cu nimic altceva, cel putin nu in Europa (managerii spun ca in acest moment poate doar China le-ar mai aduce aceleasi satisfactii).

 

Cei mai longevivi. Mircea Draja si Silviu Popovici sunt printre cei mai "vechi" manageri romani aterizati la mijlocul anilor '90 in Rusia. Amandoi lucrau in Coca-Cola, unul la Timisoara, unul la Iasi, cand li s-a propus sa mearga in Rusia. Acum, cei doi controleaza fiecare afaceri de cate aproape un miliard de dolari, iar daca ar lua-o de la capat, spun ca ar face la fel. "Am venit aici in 1996, cand operatiunile Coca-Cola au inceput in Siberia", spune Mircea Draja, care, in urma cu 12 ani, lucra la Timisoara in fabrica Coca-Cola intr-o functie de middle management.

Odata increderea capatata insa, avansarea a venit de la sine, chiar daca Mircea Draja a facut o pauza si s-a intors sa lucreze in Romania pentru un an.

A venit insa inapoi in Rusia, dupa ce a primit o oferta prea buna ca sa fie refuzata, iar din 2005 a devenit directorul general al Multon, companie ruseasca de sucuri pe care Coca-Cola a cumparat-o prin cea mai mare tranzactie facuta vreodata de multinationala (500 de milioane de dolari, iar valoarea companiei este acum de trei ori pe atat). La Multon, Mircea Draja conduce 23% din piata ruseasca de sucuri naturale si are o jucarie extrem de atractiva: sucul Dobrii (in rusa, "dobrii" inseamna "bun"), orientat catre mass-market, lider absolut pe piata ruseasca de sucuri, cu un brand evaluat de Forbes la 800 de milioane de dolari, pe a patra pozitie in clasamentul general al brandurilor rusesti.

Estimata la 2 miliarde de dolari, piata ruseasca de sucuri naturale se imparte intre patru companii: Lebedianski (cumparata de Pepsi, cu 30% din piata), Multon (cumparata de Coca-Cola, cu 23% din piata), Wimm-Bill-Dann (companie locala, cu 18%) si Nidan (companie detinuta de un fond de investitii britanic care detine si brandul Orangina, cu 15%). Dintre cele patru companii, cele doua din mijlocul clasamentului sunt conduse de romani.

Silviu Popovici a venit aici tot la mijlocul anilor '90 si tot prin sistemul de promovare al Coca-Cola. Fost profesor de fizica in Suceava, Silviu Popovici a intrat in Coca-Cola in 1996 ca supervizor al vanzarilor pentru Suceava, iar in ianuarie 1998 a aterizat la Novosibirsk, tot in inima Siberiei si tot dupa un zbor extrem de lung, unde a constatat ca temperatura de zero grade pe care o lasase acasa s-a transformat in minus 38. "Au fost multe socuri si au venit unul dupa altul: frigul, necunoasterea limbii, neincrederea oamenilor si, la doar cateva luni, criza economica, in urma careia cursul de schimb al rublei s-a triplat, iar eu a trebuit sa concediez 600 de oameni."

Managerii romani de la Moscova pot conchide linistiti ca au procedat corect venind aici si ca de acum inainte usile lumii le sunt deschise. Mai niciunul dintre ei nu poate spune ca stie ce va face dupa aceasta perioada a vietii lor si nici nu au de ce sa se gandeasca acum: piata de consum e in ascensiune si odata ce ai inceput sa simti adrenalina, greu te poti intoarce la o piata calma. Si dupa ce ii vezi si discuti cu ei, nu te mai mira propozitia

"Nu m-as mai intoarce in Romania". Chiar daca, asa cum spune Marilen Kensington, miturile straine despre Rusia, de la frigul cumplit pana la atitudinea uneori nu tocmai delicata a localnicilor, sunt adevarate.

 

Mentalitatile rusesti au fost printre cele mai importante teste de adaptare pe care le-au avut de trecut managerii romani cand au ajuns la Moscova. La care s-a adaugat limba, pe care mai toti au invatat-o din mers, dar si distantele extrem de lungi de parcurs intre fabrici, sedii, furnizori sau faptul ca deciziile trebuie luate instantaneu, intr-o economie cu un ritm de crestere de peste 15% pe an si care are uneori putin de-a face cu regulile de business ale lumii occidentale. "Lucrurile aici se intampla extrem de repede, de la o zi la alta sau chiar de la o ora la alta; singura chestie constanta cand lucrezi in Rusia sunt sedintele de board, in rest fiecare zi arata altfel", spune Mihai Albu. Iar rapiditatea deciziilor tine si de stilul neobisnuit de spontan de lucru al celor mai multi dintre partenerii de afaceri, dar si de faptul ca oportunitatile se pot schimba literalmente peste noapte, iar daca nu esti "pe faza", poti pierde in cateva ore afaceri de milioane.

Toate multinationalele au aici de infruntat concurenta deseori imbatabila a producatorilor locali, care actioneaza ca stat in stat in zonele lor de origine, astfel incat pentru cine vrea sa vanda inghetata, sampoane, bere sau orice altceva in Rusia si are aspiratii s-o faca la nivel national, e ca si cum ar vrea sa se impuna in state diferite, cu strategii diferite si fatalmente cu rezultate foarte diferite de la o republica, provincie sau regiune la alta.

"Presiunea este mare, deoarece consumul de bere ar trebui sa atinga in urmatorii ani peste 100 litri pe cap de locuitor, iar noi, ca lideri de piata, ar trebui sa luam cat mai mult din aceasta crestere si sa profitam de faptul ca lucram intr-un loc unde soarele nu apune niciodata."