Companii

Conferinţa ZF/CEC Bank Investiţi în România – Timişoara. Antreprenorii români îşi construiesc rezilienţa prin investiţii. Agricultura, infrastructura şi logistica sunt sectoare care continuă să crească

Conferinţa ZF/CEC Bank Investiţi în România –...

Autor: Alex Ciutacu

21.03.2024, 00:07 167

Antreprenorii şi companiile din România au dat dovadă de rezilienţă în ultimii ani şi au demonstrat capacitatea de a se dezvolta sau de a cuceri pieţe noi, în contextul în care au răspuns la provocările din piaţă şi din economie printr-o atenţie sporită la costuri, investiţii şi o eficienţă în creştere. Acestea au fost câteva dintre concluziile conferinţei ZF Investiţi în România, organizată miercuri la Timişoara alături de CEC Bank.

„Este foarte important să vedem că în tot acest context companiile din România au o foarte bună rezilienţă, mă refer aici la capacitatea de a-şi construi businessul, de a continua businessul sau de a cuceri anumite pieţe”, a declarat Bogdan Neacşu, preşedintele comitetului de direcţie al CEC Bank, prezent la dezbateri.

Agricultura, infrastructura şi centrele logistice sunt trei dintre sectoarele subliniate de bancher ca fiind într-o continuă creştere, chiar dacă au trecut prin ani mai dificili, aşa cum este cazul agriculturii.

Investiţiile în tehnologie, în eficientizare, atenţia sporită la costuri sau extinderea către o altă etapă din lanţul valoric al pieţei în care activează sunt câteva dintre elementele care au stat la baza dezvoltării unor companii precum Grupul Maxagro sau Grupul Hortihaus, care şi-au relatat experienţa în conferinţa de la Timişoara.

Citiţi pe larg despre acest subiect în ediţia de vineri a ziarului şi pe zf.ro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO