Companii

Cu oferte pe masa, LaborMed neaga o eventuala vanzare

01.10.2007, 18:01 20

Reprezentantii producatorului de medicamente LaborMed Pharma, singurul jucator roman de profil detinut de antreprenori locali, neaga zvonurile privind o vanzare a companiei. Reactia companiei a venit ca urmare a informatiilor publicate de Thomson Financial potrivit carora grupul elen Alapis ar putea oferi intre 80 si 100 mil. euro pentru achizitia LaborMed.
"Societatea primeste in mod constant oferte de colaborare si chiar achizitie de la diverse companii si fonduri de investitii", au afirmat oficialii LaborMed, precizand ca "nu intreprind demersuri privind vanzarea".
Potrivit informatiilor existente in piata, LaborMed ar putea fi vanduta pana la sfarsitul anului intr-o tranzactie de 100-120 mil. euro. Printre companiile interesate de piata locala se numara Alapis sau producatorul indian Torrent Pharma. Dintre gigantii mondiali, doar Sandoz, Actavis si Ranbaxy au facilitati de productie locale, restul avand numai reprezentante: Teva, Barr, Merck, Ratiopharm, Watson sau Mylan.
Actionarii LaborMed, unul dintre primii cinci jucatori, sunt Jiquidi Marilena, Lovin Ionel, Iliana Ghita, Constantin Mircioiu, Venelin Georgiev Stoyanov. Compania a inregistrat anul trecut un profit net de 7,7 mil. euro la afaceri de 19,8 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO