Companii

Cum a influenţat „calendarul“ vacanţei de vară producţia uzinei de la Mioveni

Cum a influenţat „calendarul“ vacanţei de vară producţia uzinei de la Mioveni

Autor: Bogdan Alecu

05.10.2011, 00:06 537

Producţia de autovehicule de pe piaţa locală a recuperat aproape integral scăderea din ultimele luni, responsabilă de această evoluţie pozitivă fiind Dacia, care pentru prima dată în ultimele decenii a modificat calendarul vacanţei de vară.

Dacă până anul acesta uzina de la Mio­veni avea activitatea oprită pentru men­te­nanţă în întreaga lună august, acum pe­rioa­da de concedii a fost împărţită atât în iulie, cât şi în august. Astfel, dacă anul trecut la Dacia s-au produs în august 237 de auto­tu­ris­me şi o utilitară, anul acesta s-au asamblat în total peste 23.600 de vehicule, potrivit sta­tis­ticilor Asociaţiei Producătorilor şi Im­por­tatorilor de Automobile (APIA).

Astfel, la nivel de piaţă, dacă la finele lu­nii iulie declinul era de aproape 10%, la sfâr­şi­tul lunii august acest declin a fost redus la aproape 1%.

Dacia a produs în primele opt luni ale aces­tui an aproape 212.500 de autovehicule, cu 1,5% mai puţin decât în perioada similară a anului trecut. Spre comparaţie, la nivelul primelor şapte luni ale acestui an scăderea era de 9,3%.

Explicaţia decalajului din prima jumă­ta­te a anului a fost determinată de faptul că anul acesta în primele luni nu s-a mai lucrat şi sâmbăta, aşa cum s-a întâmplat în mai mul­te luni din 2010. Mai mult, anul acesta a exis­tat în primul semestru şi o întrerupere de opt zile determinată de întârzierea livrării unor componente ale calculatorului de bord. La mijlocul lunii iunie Constantin Stroe, vi­ce­preşedintele Automobile Dacia, declara că pâ­nă la data de 15 septembrie producţia uzi­nei va ajunge la acelaşi nivel ca şi în perioada si­milară a anului trecut.

Ford, zero maşini în august

Ford România, cel de-al doilea con­struc­tor de pe piaţa auto locală, care deţine uzi­na auto de la Craiova, nu a produs nici­un autovehicul în august, potrivit statis­ti­ci­lor APIA.

Ford nu a produs luna trecută pentru că uzina a fost în vacanţă, dar şi pentru că s-a lucrat la prototipurile viitorului model B Max. Totodată, la nivelul primelor opt luni ale acestui an, producţia Ford a fost cu 20% peste cea de anul trecut, atingând un nivel de peste 5.700 de vehicule comerciale Transit Connect. Spre comparaţie, în acelaşi timp, la Dacia au fost produse aproape 10.800 de vehicule comerciale din modelele Dacia Logan Van şi Logan Pick-up. Producţia Ford din acest an a fost exportată integral, niciun model asamblat în România nefiind livrat pe piaţa locală.

Dacia va demara anul viitor producţia a două noi maşini şi a unei noi game de motorizări, acesta fiind cel mai puternic "atac" pregătit de constructorul local asupra pieţei europene de la relansarea sa în 2004.

Primul model Dacia care va fi lansat va fi cel de familie, care însă va intra în fabricaţie în Maroc, la uzina din Tanger şi care va fi prezentat la Salonul Auto de la Geneva din martie. Cel de-al doilea, noua ge­neraţie a Logan, va fi prezentat la Sa­lo­nul Auto de la Paris din toamna anului vi­itor. Acesta din urmă va avea şi cel mai mare impact asupra producţiei de la Mioveni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO