Companii

Cum se face vin spumant după metoda Dom Perignon: la Azuga „reţeta“ nu a fost schimbată de peste 100 de ani

Cum se face vin spumant după metoda Dom Perignon: la Azuga „reţeta“ nu a fost schimbată de peste 100 de ani
05.08.2010, 23:03 9648

"Aveţi vinuri foarte bune. Şi nu o spun ca să fiu prietenos.Este un fapt", spune un american care tocmai a terminat o degustarede vin la Pivniţele Rhein din Azuga, acesta fiind punctul terminusal unei croaziere începute în urmă cu 28 de zile în vestul Europeişi pentru care a plătit împreună cu soţia sa 25.000 de dolari.

El este unul dintre cei peste 10.000 de turişti care anual vinpentru degustări sau pentru o lecţie despre vin la Azuga, undeproducătorul Halewood fabrică vin spumant după o reţetă veche demai bine de o sută de ani. Turismul viticol, care în state precumFranţa sau chiar în SUA (California) atrage zeci de milioane devizitatori anual, în România este slab dezvoltat, dar producătoriiîncearcă cum pot să aducă turiştii în podgorii. Şi ar avea ce să learate: în România sunt cultivate aproape 200.000 de hectare cuviţă-de-vie, ceea ce ne clasează pe locul cinci la nivelul Europeidupă suprafaţa cultivată.

Michele, 57 de ani, o asistentă din Arizona, aflată şi ea lafinalul călătoriei, este încântată de pivniţele pe care tocmai le-avizitat şi spune că îi este cunoscut procedeul de fabricaţie alvinurilor, similar cu cele din cramele franceze. S-ar întoarce dacăar avea ocazia şi nu s-ar da înapoi dacă ar fi să vadă iar CastelulPeleş, dar şi Palatul Parlamentului, pe care îl aseamănă cuVersailles francezilor. Cât despre vin, spune că este la fel cu celpe care l-a avut la propria nuntă, adică extraordinar.

Americani, dar şi turişti din Canada, Australia, Noua Zeelandă,Coreea sau Japonia au încercat vinurile autohtone, însă după cumafirmă Natalia Gavrilescu, ghidul unui grup de peste 30 de turişti,numărul lor a început să scadă în ultimii ani "de când cu criza".Ea însoţeşte grupul în vizita la Pivniţele Rhein din Azuga, domeniucare se întinde pe o suprafaţă de două hectare, situat chiar lângăfosta fabrică de bere.

Mai mulţi proprietari, aceeaşi reţetă

Puţini sunt locuitorii din Azuga care ştiu că în oraşul lor 10oameni fabrică anual aproximativ 200.000 de sticle de vin spumantcare ajung pe mesele din Belgia, Danemarca, Olanda sau Germania şinimic din acest proces nu este automatizat, metoda fiind aceeaşi dela 1892, când s-a înfiinţat pivniţa.

"WilhelmRhein, descendentul unei familii germane, a făcut parte dintr-ungrup de industriaşi care au investit în Azuga, în bere, postav,vin, sticlă, caşcaval. Puţine mai sunt însă fabricile care producîn continuare", spune Eleonora Pinţă, şeful cramei Halewood de laAzuga care lucrează aici de 36 de ani.

Zidurile groase de un metru şi jumătate ale cramei nu au suferitnicio modificare de la acea vreme, iar prin dimensiune creeazătemperaturi optime de maximum 13 grade vara şi minimum cinci gradeiarna astfel că la Azuga crama este la nivelul solului şi nu lacâţiva metri sub pământ, aşa cum se întâmplă de obicei.

Strugurii, care se culeg înainte de a ajunge la maturitatedeplină pentru a nu avea mult zahăr, sunt deja prelucraţi cândajung la Azuga însă acest lucru nu uşurează foarte mult sarcinalucrătorilor.

Într-o primă cameră, după ce lichidul este turnat în sticle şise adaugă drojdii speciale aduse din import, ei agită sticlele şiapoi le păstrează timp de nouă luni, însă aceasta nu este o regulă:cu cât stau mai mult, cu atât mai bine.

În următoarea sală, sticlele sunt păstrate în jur de optsăptămâni, timp în care muncitorii le învârt de două ori pe zipentru ca drojdia să se ducă înspre gâtul sticlei. Ele suntdepozitate înclinat şi sunt însemnate după fiecare răsucire pentrua nu li se pierde ordinea. "Un muncitor bun face în jur de 46.000de sticle pe zi", explică Eleonora Pinţă.

Pupitrele în care se depozitează sticlele au şi ele istoria lor,iar şefa cramei îşi aminteşte că fiind puţin mai înalte comparativcu modelul iniţial a fost nevoită să facă saboţi cu talpă înaltăpentru angajate, similari celor purtaţi de gheişe. Camera cupupitrele este şi încăperea în care mucegaiul este şi cel mai gros,semn că mediul este propice vinului. Mucegaiul este chiar beneficpentru că atrage umezeala şi nu este niciodată curăţat de peperete.

Odată trecută de camera cu mucegaiul, sticla de vin spumant estedesfăcută, iar presiunea puternică aruncă dopul, dar şi drojdiarămasă.

"Aşa apare spumantul de bază pe baza căruia se face spumantulsec şi demisec", spune şefa cramei. Diferenţa între sec şi demiseceste dată de un must care se adaugă şi care are anumiteconcentraţii de zahăr. Pentru un vin sec, spre exemplu, estenecesară o cantitate între 17 şi 35 de grame de zahăr.

Halewood produce la Azuga două mărci de vinuri spumante: Rheinşi Prahova Valley. După ce se odihneşte "maximum" două săptămâni,sticlele se etichetează manual, aşa cum a decurs tot procesul pânăaici. Metoda de fabricaţie a vinului spumat se foloseşte şi înFranţa şi a pornit de la Dom Pierre Perignon, un călugăr pasionatde vin.

Unul dintre puţinele regrete ale şefei cramei este că vinulspumant pe care îl face de atâţia ani nu poate să fie comercializatsub denumirea de "şampanie", termenul fiind protejat de francezi,singurii care îl pot utiliza. Însă la capitolul denumire, crama dela Azuga atrage atenţia din alt punct de vedere. Cele 15 camere alepensiunii aflate pe acelaşi domeniu poartă numele unor soiuri destruguri, iar câinii de la pensiune sunt botezaţi în acelaşifel.

Un secol de vinuri la Azuga

Primul proprietar al cramei, Wilhelm Rhein, şi-a vândut la unmoment dat acţiunile, iar întreprinderea a devenit societate cuacţiuni la purtător. În timpul regimului comunist a fost deţinutăde stat, apoi s-a transformat în Vinalcool, pentru ca în 1998 săfie cumpărată de John Halewood, om de afaceri englez careinvesteşte în industria vinului. Astăzi, Halewood face parte dingrupul Halewood condus de românul Dan Muntean, care deţine şi 5%din acţiuni.

Grupul activează la nivelul României prin intermediul GrupHalwood format din trei firme: Domeniile Halewood, careadministrează 300-350 de hectare de vie şi care produce struguri,Cramele Halewood, care produc efectiv vinul şi îl distribuie pepiaţa internă, şi Halewood România, biroul de export. Anul trecutcompania a avut vânzări de peste 9 mil. euro, în creştere"nesemnificativă" comparativ cu 2008. Pentru 2010, Halewood vizeazădepăşirea pragului de 10 mil. euro. Exportul companiei a fost însăafectat de criză, însă se au în vedere noi pieţe pentru orelansare. Halewood este unul dintre cei mai mari exportatoriromâni de vin.

Poate că odată cu exporturile tot mai mulţi turişti vor veni săafle mai multe din "tainele" vinului românesc. Sau poate că măcarrevenirea economică va relansa acest domeniu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO