Companii

Deloitte: Piaţa de fuziuni şi achiziţii din România a atins 898 mil. euro în T3

Deloitte: Piaţa de fuziuni şi achiziţii din România a...

Autor: Cristina Bellu

09.10.2017, 10:56 193

Piaţa de fuziuni şi achiziţii din România a atins 898 de milioane de euro în cel de-al treilea trimestru al anului, perioadă în care au fost anunţate 28 de achiziţii, în medie câte două în fiecare săptămână, potrivit unei analize Deloitte.

În perioada menţionată, valoarea tranzacţiilor s-a triplat, iar numărul lor a crescut cu 20% faţă de perioada similară a anului trecut.

“În primele nouă luni ale anului, piaţa M&A a atins deja 2 miliarde de euro, iar ceea ce este şi mai impresionant, totalul nu s-a realizat datorită unor mega-tranzacţii, ci mulţumită a şase tranzacţii între 100 şi 500 milioane de euro.”, spune Ioana Filipescu, Partener consultanţă fuziuni şi achiziţii Deloitte România.

Aceasta menţionează că ultimul trimestru este cel mai important din an şi, ţinând cont de tranzacţiile care se negociază în prezent, se aşteptă ca până la finele anului piaţa să atingă 3 miliarde de euro.

În această perioadă, valoarea medie a unei tranzacţii a fost de 56 milioane de euro, evidenţiind tendinţa de creştere a valorii tranzacţiilor M&A.

Deoarece numeroase tranzacţii au valori nedeclarate, Deloitte a încercat să atribuie o valoare estimativă fiecăreia dintre ele pentru a determina valoarea totală a pieţei de M&A din România. Astfel, în trimestrul al treilea al anului, valoarea totală a pieţei de fuziuni şi achiziţii este estimată a fi de 1,1-1,2 miliarde euro.

Achiziţia complexului hotelier Radisson de către Revetas Capital pentru suma de 177,5 milioane de euro stabilită în urma unei proceduri competitive a fost cea mai mare tranzacţie a trimestrului.

“Valoarea cu care s-a vândut hotelul va deveni o referinţă pentru alte hoteluri de cinci stele din Romania. Ne aşteptăm să vedem mai multe tranzacţii de acest gen”, a mai spus Filipescu.

Achiziţia pachetelor minoritare deţinute de Fondul Proprietatea în subsidiarele sale de către Electrica, în valoare de 165 de milioane de euro, a fost a doua cea mai mare tranzacţie a trimestrului, şi este concluzia îndelung aşteptată a unei tranzacţii ce se discuta de ani de zile. Achiziţia face parte din strategia Fondului Proprietatea de lichidare a participaţiilor.

De asemenea, cumpărarea de către Digi Communications a unei subsidiare a firmei maghiare Invitel este una din rarele tranzacţii de achiziţii internaţionale încheiată de o firmă românească, notabilă mai ales dată fiind valoarea ei de 140 milioane de euro.

Achiziţia Banca Româneasca de către OTP, cu o valoare vehiculată a fi de aproximativ 100 milioane de euro, este cea mai mare tranzacţie bancara din ultimii doi ani şi evidenţiază continua consolidare a sectorului bancar românesc.

În această perioadă, Deloitte Romania a asistat vânzătorii într-un număr considerabil de proiecte care sunt încă în derulare.

De partea cumpărătorilor, Deloitte a avut rolul de consultant due diligence în trei dintre tranzacţiile anunţate în cursul trimestrului şi care sunt încă în procedurile de aprobare respectiv Sigma Alimentos – Caroli Foods Group, QuEST Engineering - IT Six Global Services precum şi Global Trade Center – Cascade Office Building.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO