Companii

Deschiderea primului mare mall din Transilvania, ora cu ora

Deschiderea primului mare mall din Transilvania, ora cu ora

Polus Center estimeaza 10-12 milioane de vizitatori anual

17.10.2007, 12:59 505

"Am asteptat reducerile si chiar cei de la Domo din Manastur ne-au spus sa nu cumparam de acolo saptamana trecuta, pentru ca aici vor fi reduceri", spune un client, Adrian Popa. El este unul dintre zecile de mii de vizitatori care au venit la primul mall deschis in Cluj, Polus Center.
TriGranit Development Corporation a inaugurat vineri primul mall de pe piata clujeana, iar la deschidere, conducerea Polus Center estima un numar anual de vizitatori de aproximativ 10-12 milioane de persoane. In acest moment, Polus Center Cluj este inchiriat in totalitate, insa doar 80% din chiriasi au reusit sa finalizeze amenajarea spatiului si sa deschida magazinele. Cel mai mare chirias al Polus Center Cluj este retailerul francez Carrefour, care a investit aproximativ 20 de milioane de euro in amenajarea hipermarketului. "Fluxul de vizitatori a fost la nivelul estimarilor noastre. Clujenii au asteptat o perioada lunga aparitia mall-ului, iar entuziasmul lor s-a reflectat in numarul mare de vizitatori", a declarat pentru ZF Transilvania, Gabriel Cubantov, director al Carrefour Cluj.
Retailerul detine in prezent, zece magazine pe piata din Romania, iar anul trecut a realizat o cifra de afaceri de 609 milioane de euro la nivel local. La nivel mondial grupul Carrefour a obtinut anul trecut o cifra de afaceri de 97,4 mld. euro, la un numar de 12.500 de magazine.
Polus Center, prima zi, ora cu ora
Primul mall din Cluj-Napoca a strans de la bun inceput cateva mii de vizitatori. Chiar daca la orele de varf traficul dinspre Manastur spre Floresti, unde se afla Polus Center, a fost infernal, clujenii curiosi au parcurs aceasta distanta, asteptand in masini mai bine de 30 de minute pentru a vizita mallul chiar de la inaugurare.

Ora 8:00 - Aproximativ 50 de persoane asteptau ca primul mall din Cluj-Napoca sa se deschida

Ora 8:15 - Hipermarketul Carrefour a avut deja cativa clienti, iar lumea continua sa vina la Polus Center. Primele magazine incep sa se deschida, iar pe culoarele magazinului incep sa apara mai multi clovni ce impart figuri din baloane.

Ora 8:20 - Primii clienti Carrefour parasesc deja mall-ul incarcati cu televizoare si aparate electrocasnice, motivul venirii lor atat de dimineata fiind reducerile foarte mari. In fata magazinul Domo clientii au format deja o coada, chiar daca in interior se mai fac pregatiri.

Ora 8:30 - Numarul clientilor creste vizibil cu fiecare minut si toate casele Carrefour sunt deschise, existand deja cozi de doua sau trei persoane la unele dintre ele. Incet-incet magazinele termina de aranjat ultimele lucruri si se deschid.

Ora 9:00 - Peste 1.000 de clienti au trecut deja pragul Polus Center, se ghideaza dupa harta primita la intrare si prima oprire este recent deschisul chiosc de cafea. Doi dintre primii clienti, Alina si Matei, au baut deja o cafea la Polus, au facut o tura de "recunoastere" si acum pornesc spre birouri.

Ora 9:15 - La magazinele de electronice sunt deja cozi, oamenii cumparand de la filtre de cafea la televizoare cu plasma. La fel se intampla si la magazinul Media Galaxy, unde primii clienti parasesc casele cu televizoare sau combine muzicale.

Ora 9:30 - Singurul fast-food din Polus Center deschis este "Senor Pablo" cu specific mexican. Clientii afla insa cu stupoare ca centrul comercial nu are gaz, iar ei nu pot cumpara decat pizza cu legume sau chipsuri, ele putand fi incalzite la un cuptor ce functioneaza cu curent.

Ora 10:30 - Problema alimentarii cu gaz a fost rezolvata, iar fast-food-ul KFC s-a deschis. Primii clienti nu au intarziat sa apara, iar mesele din zona incep sa se ocupe. In tot acest timp, angajatii mai multor magazine au inceput sa isi arate nemultumirea fata de calitatea serviciilor Orange. In Polus Center telefoanele din reteaua Orange nu au semnal, iar cauza pare a fi o antena defecta.

Ora 11:00 - Parcarea devine neincapatoare, iar agentii de paza incep sa "instruiasca" oamenii cu privire la regulile de utilizare a cosurilor de cumparaturi. "Trebuie neaparat dus inapoi la locul lui, ca altfel o sa primiti o amenda acasa ca sunt camere de filmat instalate pe stalpi", explica, grijuliu, unul dintre ei.
Biroul de garantii al magazinului Carrefour nu mai face deja fata numarului mare de clienti. Cel mai bine vandute produse sunt televizoarele si hainele. Restul magazinelor nu prea au clienti, atmosfera este inca destul de linistita. Tot mai multi clienti ajung la Polus Center cu ajutorul unor autobuze puse la dispozitie de Carrefour cu ajutorul RATUC. Acestea pleaca de la capatul liniei Bucium-Clabucet si se opreste in fata centrului comercial.

Ora 11:30 - Clientii incep sa intre si la Libri, cea mai mare librarie din Cluj in acest moment. Personalul mai asaza inca ultimele carti pe rafturi, dar totul se apropie de finalizare. De la carti pentru gradinari pana la carti in limbi straine, clujenii pot alege intre mii de volume. Exista chiar si un colt unde pot lua loc pentru a rasfoi o carte, iar copiii au diferite masute unde se pot juca.

Ora 15:00 - Traficul la iesirea din Cluj e mai aglomerat ca niciodata, iar parcarea Polus Center e deja neincapatoare. In interior, magazinele si hipermarketul fac cu greu fata miilor de clienti. Cateva magazine precum Apple sau Sephora s-au deschis pe parcursul zilei, iar panourile situate la intrarea altor viitoare spatii comerciale anunta ca se vor deschide saptamana viitoare sau in 26 octombrie.
Pe langa cele 183 de magazine, la Polus exista si 50 de unitati mobile. Acestea nu sunt mai mari decat un chiosc de ziare si au diverse functionalitati, precum florarie, tutungerie sau magazin de palarii, si pe parcursul weekendului se vor deschide tot mai multe dintre ele.

Ora 16:00 - Gelateria deschisa de putin timp este luata cu asalt de catre clujeni, la fel si fast-food-urile, unde se sta la coada cate 15 minute. O alta deschidere ce a starnit curiozitatea vizitatorilor a fost prima reprezentanta din Cluj a Apple. Magazinele de electronice continua sa vanda foarte multe televizoare, iar la magazinele sportive cele mai bine vandute produse au fost mingile de fotbal.

Ora 17:00 - S-au deschis fast-food-ul Donner Kebap si pizzeria Pizza Bonita, iar in cateva minute clujenii stateau deja la coada. Acum se poate alege intre fast-food-ul KFC, Donner Kebap, Yam Yam Togo, cu specialitati thailandeze si indoneziene, Senor Pablo, cu sandviciuri burrito si taco, si Pizza Hut. Mai raman sa se deschida, zilele acestea, fast-food-ul 7 Wonders si mini-restaurantul "La Zamfir", iar peste cateva saptamani McDonald's.

Ora 18:00 - Traficul spre Polus Center este un calvar, coada de masini se intindea pana la podul din Manastur si doi politisti, in fata la Billa si respectiv Napolact, incearca sa dirijeze masinile. Parcarea s-a mai eliberat, dar oamenii de ordine dirijeaza masinile spre zone mai libere imediat dupa intrare.

Ora 19:00 - La Polus Center se mai circula cu greu pe "strazi", iar vizitatorii sunt ademeniti spre magazinele de haine care inca se mai deschid cu diverse oferte. Cei de la S.Oliver se deschid spre seara si ofera reduceri de la 15 la 30 de lei sau premii surpriza, Taylor ofera 20% reducere la primul produs achizitionat, iar la Stone Creek, daca suma cumparaturilor depaseste 200 lei, platiti doar jumatate.

Ora 20:00 - Food-court-ul este plin pana la ultimul scaun, iar oamenii s-au asezat pe marginea fantanii si a raului pentru a lua masa. Coada la fast-food-uri este deja de doua ori mai mare, cel mai mare succes pana la aceasta ora avand KFC si Senor Pablo. La magazinul Carrefour, toate casele sunt in continuare deschise si chiar daca pentru a parcurge magazinul de la un capat la altul un client are nevoie de mai mult de 20 de minute, la case nu se asteapta mai mult de 5 minute.

Ora 20:30 - Chiar daca, teoretic, pana la inchiderea magazinului mai este doar o ora, lumea nu da semne ca ar vrea sa plece acasa. Magazinele isi servesc inca clientii, la fast-food-uri continua sa fie cozi si masini mai traverseaza inca pasarela.

La doua zile dupa lansarea primul mall din Cluj-Napoca, aparatele electrocasnice si televizoarele cu diagonala mare au fost cele mai cumparate produse, iar una dintre surprizele centrului comercial au fost vanzarile de la primul reseller de produse Apple din Cluj-Napoca. Cel mai mare numar de clienti a fost atras de magazine precum Media Galaxy si Domo. Aici, reducerile de aproape 50% la diferite produse electrice si electrocasnice au creat cozi pe tot parcursul primei zile, dar mai ales in weekend. Nu doar magazinele specializate au avut mii de vizitatori, ci si retailerul francez
Carrefour, de unde oamenii au plecat acasa cu sute de televizoare la preturi speciale. Pragul hipermarketului a fost trecut de peste 2.000 de clujeni in primele ore ale zilei de vineri si de aproape dublu in urmatoarele zile.
Aflat pentru prima data in Transilvania, Carrefour se intinde pe o suprafata de vanzare de 8.400 mp. si vine in intampinarea clujenilor cu peste 55.000 de produse si laboratoare proprii de brutarie, patiserie, cofetarie, gastronomie si pizza, care au fost si ele luate cu asalt.
Pe parcusul primelor zile mai multe magazine precum Sephora, S.Oliver, Stone Creek, Lacoste sau Sony Center au terminat amenajarea spatiilor comerciale si s-au deschis. Odata cu ele a fost inaugurat si primul reseller Apple din Cluj-Napoca, unde preturile unui laptop MacBook trec de 2.000 de dolari.
Investitia in primul mall din Cluj-Napoca si in acelasi timp cel mai mare centru comercial din Romania pe un singur nivel a fost de 140 de milioane de euro, la care s-au adaugat si cele 5 milioane de euro pentru realizarea pasarelei cu ajutorul careia se faciliteaza accesul in centrul comercial.
Cu o suprafata inchiriabila de 61.000 de mp, Polus Center va mai avea inca 26 de spatii comerciale care urmeaza sa se deschida peste o saptamana si respectiv doua.
Luna urmatoare urmeaza sa fie inaugurat si cinematograful Odeon ce se intinde pe o suprafata de 3.000 de mp si care va avea 8 sali de cinema cu un total de 1.640 de locuri. Compania cinematografica Odeon va investi aproximativ 20 mil. euro in patru multiplexuri si va crea aproximativ 110 locuri de munca.
Chiar daca TriGranit Development Corporation a vandut Polus Center Cluj-Napoca companiei Immoeast pentru suma de 210 mil. euro, se va ocupa in continuare de lucrarile de constructie ale centrului comercial.
In paralel cu acestea TriGranit mai are 30 de proiecte in 11 tari, investitia totala fiind de 11 mil. euro. De la infiintarea din 1997, firma a finalizat proiecte in valoare totala de 1,5 miliarde de euro in tari precum Ungaria, Polonia sI Slovacia.
TriGranit este o companie integrata de investitii, dezvoltare si management imobiliar, cu operatiuni in 11 tari din Europa Centrala si de Est si cu un portofoliu de investitii de peste 8 miliarde de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO