O adevărată problemă de siguranţă naţională: În Ungaria, o ţară fără gaze, 73% din locuinţe au gaze, reţeaua de distribuţie a crescut de patru ori, iar consumul creşte constant. În România, o ţară cu resurse de gaze, românii ard vreascuri şi coceni, iar companiile se plâng că nu au piaţă pentru resursele din Marea Neagră

Lungimea reţelei de distribuţie a gazelor naturale în Ungaria a crescut de aproape 4 ori din 1990 până în 2016, ajungând la circa 84.000 de kilometri, dublu faţă de cât are România. În acelaşi interval, numărul clienţilor casnici racordaţi la reţeaua maghiară de gaze s-a dublat, ajungând în 2016 la 3,2 milioane de gospodării, 73% din total. În România, vreascurile sau cocenii rămân sursa principală de căldură, doar una din trei locuinţe fiind conectată de reaţeaua de gaze. Comparaţia dintre cele două state vecine oglindeşte incapacitatea României de a folosi local avantajele naturale şi abilitatea Ungariei, ţară care importă 90% din gazul necesar, în a-şi crea bogăţie internă pe resursele altora. În acest context, în absenţa oricărei politici pentru susţinerea producţiei de energie pe bază de gaze, a petrochimiei, industriei de îngrăşăminte, industriei farma şi implicit a conectării consumatorilor casnici la reţele, producţia suplimentară de gaze din Marea Neagră pare acum mai degrabă o problemă pentru România decât o oportunitate. În acest sens, se lucrează foarte activ la planurile de export, tot spre Ungaria.