Energie

Azerii de la Socar au mai deschis o benzinărie în Braşov şi au ajuns la o reţea de 39 de staţii pe piaţa locală

Azerii de la Socar au mai deschis o benzinărie în...

Autor: Alina-Elena Vasiliu

22.01.2018, 13:13 916

Azerii de la Socar Petroleum au ajuns la 39 de benzinării în România, cea mai recentă inaugurare fiind cea a unei staţii amplasate în Braşov. Benzinăria se află pe calea Feldioarei 68A şi are şi o staţie de încărcare pentru maşinile electrice.

„Trei pompe au fost instalate în staţie, care vor alimenta simultan patru vehicule mici şi două mari cu benzină şi motorină”, spun reprezentanţii Socar.

Astfel, reţeaua de staţii de alimentare Socar din România acoperă deja 18 judeţe: Botoşani, Suceava, Neamţ, Iaşi, Bihor, Bistriţa, Buzău, Bacău, Vrancea, Timiş, Ilfov, Cluj, Vâlcea, Arad, Sibiu, Argeş, Bucureşti şi Braşov.

Socar Petroleum, compania care deţine pe piaţa locală reţeaua de benzinării Socar, a avut în 2016 afaceri de 572 de milioane de lei (127 de milioane de euro), după o scădere de şapte procente. Din 2015 până acum, afacerile Socar au fost în continuă scădere, deşi firma a trecut de pe pierdere pe profit şi a raportat creşteri ale profitului.

În 2011, când Socar a început extinderea în retailul local de carburanţi, reprezentanţii companiei spuneau că în trei ani vor să ajungă la 300 de staţii. La şase ani de atunci, compania are puţin 10% din reţeaua planificată iniţial.

Până în prezent, compania a creat  aproximativ 550 de locuri de muncă şi a derulat investiţii de peste 64 milioane de euro în România.

Piaţa locală de benzinării este controlată de patru mari companii - Petrom, Rompetrol, Lukoil şi MOL România. Potrivit celor mai recente date, OMV Petrom are 552 de staţii de alimentare, dintre care 399 sub brandul Petrom, iar restul sub brandul OMV, fiind liderul pieţei.

Următoarele poziţii sunt ocupate de Rompetrol (752 de puncte de alimentare), apoi de ruşii de la Lukoil (circa 300 de benzinării) şi de MOL România (210 benzinării), filiala locală a grupului petrolier ungar MOL.

În România, piaţa produselor petroliere reprezintă un business care cumulează anual circa zece miliarde de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO