Energie

Eugen Butoarcă, chairman of the board, Distribuţie Oltenia: Ne aşteptăm la 15.000-20.000 de proiecte care se vor implementa anul acesta la nivel de prosumatori

ZF Power Summit 2024

Eugen Butoarcă, chairman of the board, Distribuţie...

Autor: Alexandra Matei

28.02.2024, 16:15 76

Eugen Butoarcă, chairman of the board, Distribuţie Oltenia, operatorul cu cei mai mulţi prosumatori conectaţi în acest moment, se aşteaptă ca anul acesta să se implementeze între 15.000 şi 20.000 de proiecte la nivel de prosumatori.

„Pentru 2024 sunt destul de optimist. Ne aşteptăm la 15.000-20.000 de proiecte care se vor implementa anul acesta la nivel de prosumatori. Aproximativ 40% din investiţii sunt suportate de către utilizator.  Avem în momentul de faţă şi proiecte fără programe de finanţare, circa 500-600 de racordări lunar. Anul 2023 a fost un an foarte bogat în regenerabile. Din cei peste 20.000 de prosumatori pe care îi avem, peste 57% au fost conectaţi anul trecut. Am fost bogaţi şi pe zona de solicitări de producători mari, între 1 şi 50 MW. Vorbim de peste 400 de proiecte care se ridică la 6.500 MW. Din cei 6.500 MW puşi pe hârtie, aproximativ 6% sunt cu puneri în funcţiune sau în perioade de probă, ceea ce este un lucru bun”, a spus el în timpul ZF Power Summit 2024.

Distribuţie Oltenia are în prezent peste 20.000 de prosumatori, iar puterea instalată la aceşti prosumatori se ridică la 260 MW, după cum spune Eugen Butoarcă. Ponderea este mare însă pe zona de clienţi persoane fizice, ajungând la 83%, iar 17% sunt agenţi economici.

În general, la nivel de prosumatori, puterea medie este undeva la 13 KW. La nivel de client casnic, puterea instalată este de 7 KW, iar la agenţii economici ajunge la 44 KW, detaliază el.

Aproximativ 45% din aceşti prosumatori, precizează Butoarcă, au apelat la fonduri externe de finanţare, cum ar fi programul Casa Verde (43%) sau proiecte precum ElectricUp (2%).

 

Ce a mai declarat în timpul evenimentului:

Circa 97% din aceşti prosumatori sunt racordaţi la reţeaua de joasă tensiune, 3% la reţeaua de medie tensiune. Dacă ar fi racordaţi uniform în reţeaua de distribuţie, s-ar vedea mai multe efecte benefice. Doar că provocările sunt destul de mari pe zona de distribuţie.

Doar 40% din energia prosumatorilor este folosită pentru autoconsum, iar restul de 60% este injectată în reţea. Acea energie produsă de aceste centrale se întâmplă în medie în patru ore pe zi. Prima dată, se soldează cu consumul, iar restul se injectează în reţea.

Pentru o parte din energia injectată în reţea, dacă vorbim de clienţi casnici, prin factura furnizorului se face acea compensare cantitativă. De multe ori, mai rămâne şi după această compensare o energie care este un excedent faţă de consumul de energie. Bateria de stocare ar rezolva această problemă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO