Augustin Oancea, omul de afaceri care conduce cel mai mare „vânzător“ privat de energie din România, sau Zoltan Teszari, antreprenorul din spatele afacerii RCS&RDS, au reuşit să strângă profit din companiile prin care îşi administrează afacerile din domeniul energiei verzi, chiar dacă sectorul a fost măturat de schimbările legislative.
Energia verde, un domeniu care pur şi simplu a decolat începând cu anul 2010 şi care a generat investiţii de circa 6,5 - 7 miliarde de euro în cei mai grei ani pe care i-a experimentat economia locală după prăbuşirea Lehman Brothers, le-a atras atenţia şi antreprenorilor români. Cei mai mulţi însă au ales domeniul energiei solare, principalul factor fiind faptul că investiţiile în astfel de proiecte cereau sume mai mici, iar schema de sprijin promitea o recuperare rapidă a banilor „blocaţi“ în panouri.
Unul dintre antreprenorii care au investit masiv în domeniul energiei verzi, în proiecte solare, este Augustin Oancea, cel care controlează Tinmar Ind, compania care a avut o creştere spectaculoasă pe segmentul furnizării de energie electrică, devenind cel mai mare jucător privat de profil.