Companii

Ensight: E nefiresc că nu au existat falimente răsunătoare

Autor: Ioan Dornescu

26.01.2011, 23:52 52

Afacerile Ensight Management Consulting s-au diminuat cu circa20% anul trecut, la 4,7 milioane de euro, iar în 2011 ar puteastagna sau creşte cu câteva puncte, a declarat Robert Maxim,managing partner al firmei de consultanţă în management.

"Dacă piaţa va creşte, ar trebui să creştem şi noi. Cred că în2011 ne vom menţine la acelaşi nivel sau poate va exista o creştereuşoară, de câteva procente", a declarat Maxim.

Afacerile firmei s-au diminuat anul trecut la 4,7 milioane deeuro, de la 5,9 milioane de euro în 2009.

Una din patru companii aflate în insolvenţă a intrat înfaliment

"Problema din 2011 este următoarea: cererea, deşi esteomniprezentă, nu este solvabilă, companiile având o «mică problemă»de lichidităţi." Potrivit sursei citate, piaţa de profil s-acontractat cu circa 45% în intervalul 2008-2010, la 180-200milioane euro.

Maxim a afirmat că majoritatea clienţilor firmei provin dinsectoarele energie şi utilităţi, bănci şi asigurări - caregenerează împreună circa 65% din cifra de afaceri -, respectivretail şi distribuţie, cu o pondere de 18-20%.

Ensight nu a avut proiecte în domeniul public. Întrebat de ce nua încheiat contracte cu autorităţile, Maxim a răspuns că firma afost "foarte ocupată" cu clienţii din mediul privat. "Pe de altăparte, de când a venit criza, nici cererea din partea autorităţilorpublice nu este chiar solvabilă. Sunt cicluri lungi de contractareşi încasare", a adăugat consultantul.

Referindu-se la perspectivele sectorului de retail,reprezentantul firmei a afirmat că perioada de criză poate generaoportunităţi de expansiune pentru mulţi jucători. Pe de altă parte,el a afirmat că pe acest segment există tensiuni între retaileri şifurnizori, generate printre altele de faptul că primii realizeazăproduse sub brand propriu.

În domeniul bancar, Maxim a afirmat că există diferenţe întreagenda jucătorilor mari şi planurile celor mici. "Băncile mari aupreocupări legate de expunere şi rentabilitate, iar cele mici auprobleme legate de specializare. Restructurarea este însă pe agendăindiferent de liga în care se joacă", a afirmat el.

Maxim a mai spus că se aşteaptă la noi intrări pe piaţa dinRomânia. "Există jucători mari care «cochetează» cu ideea de a veniîn piaţa locală de ani şi ani de zile, iar criza actuală poate fi ooportunitate."

Pe de altă parte, reprezentantul Ensight estimează că numărulinsolvenţelor va creşte, în condiţiile în care fluxul de numerar alcompaniilor nu s-a ameliorat. "În România nu am avut falimenterăsunătoare. Este cumva nefiresc. Băncile au dat dovadă de multărăbdare şi au făcut bine", a afirmat el.

Firma a fost înfiinţată de Maxim în anul 2000, sub denumirea deeNsight Management & IT Consulting. În 2008, consultanţiiRoland Teufel şi Harald Ditter au fost cooptaţi ca parteneri, iarfirma a devenit doi ani mai târziu membru afiliat al reţelei deconsultanţă Eurogroup Consulting.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO