Companii

Eximtur a avut vânzări de 47 mil. euro în 2016. “Anul acesta estimăm o creştere a vânzărilor de cel puţin 5%”

Lucia Nora Morariu, preşedinte Eximtur

Lucia Nora Morariu, preşedinte Eximtur

Autor: Cristina Bellu

30.01.2017, 11:26 111

Agenţia de turism Eximtur din Cluj-Napoca, una din cele mai mari de pe piaţa locală, a înregistrat în 2016 vânzări de 47 de milioane de euro, în creştere cu 14% faţă de anul anterior, pentru anul în curs compania estimând o creştere a volumului de vânzări cu cel puţin 5%.

Eximtur Business, cea mai dinamică divizie, a crescut cu 16% în 2016, reprezentând 69% din totalul cifrei de vânzări, avansul fiind datorat extinderii portofoliului de clienţi business cu 20% faţă de anul precedent, dar şi creşterii numărului de deplasări şi evenimente organizate pentru clienţii existenţi.

„Extinderea portofoliului de clienţi business, precum şi diversificarea serviciilor oferite acestora, reprezintă un obiectiv prioritar pentru noi. Pentru a oferi clienţilor soluţii de optimizare a costurilor de călătorie, am realizat în ultimii ani investiţii de sute de mii de euro în tehnologie de travel, crescând şi mai mult competenţele echipei noastre de consultanţi”, declară Lucia Nora Morariu, preşedinte Eximtur.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO