Companii

Grădiniţele şi supermarketurile promise în blocurile noi au rămas la stadiul de "în curând"

Piscina şi restaurantul din Primăvara Ghencea ar putea fi deschise în toamnă, deşi primii proprietari s-au mutat de acum doi ani în complex.

Grădiniţele şi supermarketurile promise în blocurile noi au rămas la stadiul de "în curând"

05.08.2010, 23:47 105

"Spaţiile pentru restaurant şi supermarket sunt ridicate "laroşu", dar nu am semnat încă niciun contract cu firme care săopereze aceste spaţii. Proiectul nici nu era prea locuit până decurând, mutările începând în martie-aprilie, iar acum jumătate dinapartamente sunt locuite", spune Raluca Chioveanu, asistent devânzări şi marketing pentru ansamblul rezidenţial Green Lake dinBucureşti.

Facilităţile precum grădiniţe sau supermarketuri erau gândite îneventualitatea în care în aceste ansambluri vor ajunge să locuiascăcel puţin 500-600 de familii, cu 1.000 de oameni, ale căror nevoisă facă rentabile asemenea investiţii.

În condiţiile în care numeroase proiecte au fost oprite dupăprima etapă de dezvoltare, construcţia facilităţilor a fost deseoriamânată. Astfel se poate explica şi situaţia din Green Lake, undedin cele 579 de apartamente anunţate au fost realizate doar 118 şi39 de vile, din care mai sunt disponibile în prezent 50 deapartamente şi 10-15 vile, potrivit reprezentanţilor de vânzări aiproiectului dezvoltat de firma elenă QLD.

Operatorii nu mai vor să vină cu bani

Faţă de perioada de boom imobiliar din 2008, preţurileapartamentelor din proiectul situat pe malul lacului Griviţa au maiintrat la apă, dar rămân ridicate pentru media Capitalei,apartamentele cu două camere costând de la 94.000 de euro (78 mpconstruiţi), în timp ce apartamentele cu patru camere şi 178 mpconstruiţi costă 199.000 de euro, "oferta" fiind valabilă până la31 august.

Şi în ansamblul rezidenţial New Town din zona Dristor s-au mutatclienţii de circa un an, dar pentru grădinţă, spaţii comerciale şisala de fitness nu au fost încă găsiţi operatori.

"Supermarketul îl vom deschide într-o lună - două. Aici avemdouă oferte şi putem alege noi. În rest, nu avem semnate contractepentru grădiniţă sau sala de fitness. Operatorii nu mai vor să seextindă, nu vor să vină cu niciun ban. Pentru grădiniţă amînchiriat spaţiul de 400 de metri pătraţi cu 2.500 de euro, darpreferă să meargă în vile, unde zic că e mai ieftin. Nu ştiu, poatevom găsi operatori anul viitor, dar nu avem nimic stabilit",explică Iulian Vasile, reprezentantul de vânzări al firmei deconsultanţă imobiliară BNP Paribas Real Estate pentru ansamblul dela Dristor.

Şi în New Town a fost finalizată doar prima etapă deconstrucţie, respectiv 316 din cele 651 de apartamente alecomplexului, din care mai sunt disponibile în jur de 40 de unităţi,potrivit reprezentantului de vânzări. Ansamblul a fost realizat decătre nord-irlandezii de la Mivan, proprietarii mallului LibertyCenter, în parteneriat cu fondul de investiţii Fabian, deţinut înprezent de omul de afaceri Dinu Patriciu.

Cuplurile tinere resimt lipsa grădiniţelor

Într-un alt proiect, în altă zonă, locuit de aproape doi ani,situaţia este asemănătoare. "Supermarketul a fost deschis în 2009şi am mai deschis cafeneaua cu biliard. Piscina cu sala de fitnessşi aerobic sperăm să o deschidem într-o lună, iar restaurantulpoate în toamnă. Despre grădiniţă nu ştiu când. Ar trebui să vinăcineva să se ocupe", spune Carmen Manea, consultant de vânzări încadrul ansamblului Primăvara Ghencea.

Primele apartamente situate în "blocurile mici" ale complexuluisunt locuite încă din toamna anului 2008. Din cele 468 deapartamente ale ansamblului mai sunt disponibile 57, la preţuripornind de la 65.000 de euro pentru un apartament cu două camere şio suprafaţă utilă de 53 de metri pătraţi. Cu alte cuvinte, încomplex ar putea locui în jur de 400 de familii, unele de aproapedoi ani, dar o parte din facilităţile promise vor fi realizate cuîntârziere. Supermarketul deschis în cadrul proiectului este operatde compania care deţine şi ansamblul rezidenţial, firma Can Serv,care administrează reţeaua de supermarketuri Primăvara.

Proprietarii apartamentelor noi suferă în primul rând de lipsagrădiniţelor, în condiţiile în care o bună parte dintre clienţisunt familii, ai căror membri au vârste de 30-35 de ani carelucrează amândoi şi au copii preşcolari.

Alţii au rezolvat problema cu o "minipiaţă"

În unele ansambluri rezidenţiale noi o parte dintre problemelelegate de spaţii comerciale sau grădiniţe au fost rezolvate, astfelcă, spre exemplu, în Residenz Chitila a fost făcută grădiniţa şi unsupermarket, în Cosmopolis a fost amenajată o "minipiaţă" denumităCosmo Market, în InCity a fost inaugurat centrul de fitness şipiscina World Class, în timp ce reprezentanţii Asmita Gardens auanunţat recent că până la sfârşitul anului în cadrul proiectului vafi inaugurat un centru Spa cu o suprafaţă de 1.500 de metripătraţi, cu piscină, sală de forţă şi aerobic.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO