Companii

Holcim face in Cluj o fabrica de la zero cu 400 mil. euro

17.09.2008, 20:46 91

Compania Holcim Romania, producator de ciment parte a grupului elvetian Holcim, si-a anuntat intentia de a investi 400-500 mil. euro intr-o unitate de productie in judetul Cluj, in satul Mihai Viteazu.

"Avem in vedere comuna Mihai Viteazu pentru a investi intr-o fabrica de ciment, iar daca proiectul va fi demarat, valoarea investitiei se va ridica la 400 - 500 de milioane de euro", a declarat pentru ZF Transilvania Mugur Badarau, responsabil PR in cadrul Holcim Romania. El nu a dorit sa ofere mai multe date despre investitie, mentionand ca este un proiect in derulare si ca detaliile vor fi prezentate dupa demararea constructiei.

Reprezentantii Consiliului Judetean Cluj (CJC) au declarat pentru ZF Transilvania ca au purtat tratative cu reprezentantii Holcim Romania in vederea demararii proiectului de construire a unei fabrici de ciment in zona.

"Am derulat negocieri cu oficialii Holcim Romania si i-am ajutat in vederea obtinerii in regim de urgenta a Certificatului de Urbanism pentru locatia prezentata de acestia, situata in apropierea localitatii Mihai Viteazu. Investitia vizata de Holcim are in vedere constructia celei mai mari unitati de productie a cimentului din Europa si este o investitie importanta pentru judetul Cluj", a declarat Alin Paunel Tise, presedintele CJC.

Holcim este unul dintre principalii furnizori de ciment pentru proiectul autostrada Transilvania, realizat de compania americana Bechtel.

Compania detine in prezent trei fabrici de ciment la Turda, Campulung si Alesd, 16 statii ecologice de betoane si cinci statii de agregate si are aproximativ 1.400 angajati.

Holcim a anuntat pentru 2008 un buget de investitii de aproximativ 135 de milioane de euro, pentru modernizarea unitatilor de productie, construirea de noi statii si extinderea flotei de camioane.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO