Companii

IKEA intră în era digitală şi începe să vândă mobilă şi decoraţiuni online

IKEA intră în era digitală şi începe să vândă...

Autor: Ioana David

15.07.2014, 23:07 1849

Retailerul de mobilă şi decoraţiuni interioare IKEA a început să vândămobilă online, intrând astfel pe o nişă puţin atacată pânăacum de marii retaileri tradiţionali dar care s-ar putea aglomera în perioada următoare.

Odată cu lansarea acestui serviciu, IKEA targetează zonele îndepărtate ale ţării, în condiţiile în care până acum nu a deschis niciun alt magazin în afara Bucureştiului, deşi a anunţat intenţii în acest sens.

IKEA va taxa cu 49 de lei fiecare comandă online (taxă pentru colectarea produselor din magazin), iar apoi fiecare fiecare kilogram se va taxa cu un leu. Nu toate produsele din magazin se vor putea comanda online, excepţie făcând bucătăriile sau unele articole fragile, de exemplu plantele naturale sau obiectele din sticlă.

Magazinul IKEA din Băneasa a fost deschis în martie 2007 iar acesta este primul pas pe care îl face in afara modelului tradiţional de business.

În acest an, un alt retailer, Mobexpert, este aşteptat să intre pe nişa vânzărilor online. Dan Şucu, proprietarul companiei, a anunţat că online-ul este prioritatea sa în 2014. Targetul Mobexpert este ca în următorii trei ani, vânzările online să genereze 10% din veniturile realizate pe segmentul de decoraţiuni.

În piaţă există zeci de retaileri specializaţi pe online, însă rulajul acestora este redus.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO