Companii

Îşi revine turismul? Sosirile şi înnoptările turiştilor au crescut în primul semestru cu 11,7%, respectiv 4,2%

Autor: Emil Popescu

03.08.2011, 10:22 358

Sosirile şi înnoptările turiştilor înhoteluri, pensiuni şi alte unităţi de cazare au crescut în primulsemestru, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 11,7%,respectiv 4,2%, după ce în iunie indicatorii au fost mai mari faţăde aceeaşi lună a anului precedent cu 17,6%, respectiv3%.

"Sosirile înregistrate în structurile deprimire turistică în luna iunie 2011 au însumat 686.400, încreştere cu 17,6% faţă de cele din luna iunie 2010. Sosirileturiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiunide cazare au reprezentat în iunie 77,1% din numărul total desosiri, în timp ce turiştii străini au reprezentat 22,9% dinnumărul total de sosiri, ponderi apropiate de cele din iunie 2010",se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică(INS).

Sosirile în hoteluri au avut o pondere de77,3% raportat la totalul structurilor de cazare.

Înnoptările în unităţile de primire turisticăau totalizat în iunie 1,849 milioane, în creştere cu 3% faţă decele din iunie 2010. Din total, 82,6% au fost înnoptări aleturiştilor români.

Indicele de utilizare netă a locurilor decazare a fost de 27,3%, în scădere cu 1,5 puncte procentuale faţăde iunie 2010. La hoteluri s-a înregistrat un indice de utilizarenetă a locurilor de cazare de 32,8%.

Sosirile vizitatorilor străini în România,înregistrate la punctele de frontieră, au fost în iunie de 746.900,în creştere cu 9% faţă de luna iunie 2010. Majoritateavizitatorilor străini provin din ţări situate în Europa (93,2%).Din statele Uniunii Europene s-au înregistrat 55% din totalulsosirilor vizitatorilor străini în România. Dintre statele UE celemai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (39,1%), Bulgaria(15,3%), Germania (9%), Italia (7,5%) şi Austria(4,1%).

Plecările vizitatorilor români înstrăinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în lunaiunie de puţin peste un milion, în creştere cu 5,1% comparativ cuiunie 2010. Mijloacele de transport rutier au fost cele maiutilizate de vizitatorii români pentru plecările în străinătate,reprezentând 71,4% din numărul total de plecări.

În primul semestru, comrativ cu aceeaşiperioadă a anului precedent, sosirile înregistrate în structurilede primire turistică au urcat cu 11,7%, la 2,828milioane.

Sosirile turiştilor români au reprezentat înprimul semestru 76,7% din numărul total. Hotelurile au o pondere de77,7% în totalul unităţilor de cazare.

Înnoptările au însumat 6,517 milioane, încreştere cu 4,2% faţă de cele din semestrul I 2010. Înnoptărileturiştilor români au reprezentat 79,5% din numărultotal.

Indicele de utilizare netă a locurilor decazare a fost de 22,2% pe total structuri de cazare turistică, încreştere cu 0,1 puncte procentuale faţă de semestrul I 2010. Lahoteluri s-a înregistrat un indice de utilizare netă a locurilor decazare de 26,6%.

Sosirile vizitatorilor străini în România,înregistrate la punctele de frontieră, au fost la şase luni de3,314 milioane, în scădere cu 0,5% faţă de semestrul I 2010.Majoritatea vizitatorilor străini provin din ţări situate în Europa(94,3%). Din statele Uniunii Europene s-au înregistrat 58,8% dintotalul sosirilor vizitatorilor străini în România. Dintre ţărileUE cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (37,1%),Bulgaria (18,7%), Germania (8,6%), Italia (8,3%), Austria şiPolonia (cu câte 4,2%).

Plecările vizitatorilor români înstrăinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost însemestrul I de 5,169 milioane, în scădere cu 0,6%, comparativ cuacelaşi interval din anul precedent. Mijloacele de transport rutierau fost cele mai utilizate, reprezentând 71,3% din totalulplecărilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO