Companii

Kaufland: Magazinul de pe terenul fostei fabrici de bere Griviţa va fi deschis la începutul lui 2016

Kaufland a început să demoleze fabrica de bere Griviţa din Bucureşti

Kaufland a început să demoleze fabrica de bere Griviţa din Bucureşti

Autor: Cristi Moga

09.04.2014, 00:00 2109
Grupul german Kaufland, care deţine în România o reţea de peste 90 de magazine cu vânzări anuale de peste 1,5 miliarde de euro, va deschide la începutul anului 2016 un magazin pe o parte din terenul fostei fabrici de bere Griviţa din Bucureşti, a cărei demolare a început în urmă cu câteva zile. „Vă confirmăm începerea lucrărilor de demolare la fosta fabrică de bere Griviţa din Bucureşti. După informaţiile actuale, lucrările la magazinul Kaufland Crângaşi vor fi demarate în anul 2015, iar suprafaţa de vânzare a magazinului va fi de peste 4.000 de metri pătraţi. Formatul va fi unul standard, care va cuprinde şi o galerie de spaţii comerciale ale altor parteneri. În funcţie de evoluţia lucrărilor, magazinul este preconizat să îşi deschidă porţile către clienţi la începutul anului 2016”, au precizat pentru ZF reprezentanţii Kaufland.
 
Producătorul de bere Heineken, în portofoliul căruia se afla fabrica Griviţa, a vândut la sfârşitul anului trecut terenul de 2,7 hectare din dreptul pasajului Basarab către firma Kiseleff Development, deţinută de omul de afaceri Ionuţ Dumitrescu, iar o parte din acest lot a ajuns în portofoliul germanilor de la Kaufland. Reprezentanţii Kaufland nu au dorit să ofere informaţii cu privire la identitatea vânzătorului sau suprafaţa achiziţionată.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 09.04.2014

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO