Companii

La ce se uită românii când cumpără jocuri pentru copii - studiu

La ce se uită românii când cumpără jocuri pentru...

Autor: Raluca Ghinea

30.05.2015, 07:48 318

În topul preferinţelor părinţilor se mai regăsesc jucăriile de exterior şi abia apoi pluşurile, păpuşile şi maşinuţele, se arată într-un comunicat al companiei.

Studiul, care a fost efectuat online, în mai, pe un eşantion de 2.700 de persoane, mai relevă că jumătate dintre părinţi le cumpără copiilor cadouri în fiecare lună.

Cu ocazia Zilei Copilului, de 1 iunie, 90% dintre părinţi urmează să cumpere un cadou, iar în 60% din cazuri copiii îşi exprimă clar dorinţa în privinţa acestuia.

"Procesul prin care alegem un cadou s-a schimbat foarte mult în ultimii ani: suntem mai atenţi la brand, utilitatea produsului, calitate şi preţ. Astfel cei care cumpără o jucărie sau un cadou se informează înainte, îndeosebi părinţii, şi caută produse educative, care să dezvolte anumite aptitudini în funcţie de vârsta şi etapa de dezvoltare în care se află copilul", a declarat în comunicat Cristian Constantinescu, CEO Noriel.

El a arătat că firma a identificat încă din anii trecuţi interesul în creştere pentru jucăriile educative, astfel că a investit mai mult în dezvoltarea acestui segment sub brand propriu.

Părinţii preferă de cele mai multe ori jucăriile produse de branduri cunoscute, doar 20% dintre aceştia răspunzând că nu ţin cont de acest criteriu.

Peste o treime din cele 2.000 de jucării comercializate de Noriel sunt fabricate sub propriul brand.

Deşi cei mai mulţi (80%) se informează anterior unei achiziţii pe website-urile magazinelor de jucării, 60% fac achiziţia din magazinele fizice specializate şi aproape 40% fac achiziţia online.

În 2014, vânzările de pe www.noriel.ro au înregistrat o creştere de 60% comparativ cu 2013, iar estimările sunt că trendul ascendent se va păstra în 2015. Potrivit lui Constantinescu, investiţiile în dezvoltarea echipei de online vor creşte.

Astfel, retailerul de jucării a introdus opţiune de comandă online, cu ridicarea produsului în oricare magazin din reţeaua naţională.

Compania a avut anul trecut afaceri de 25 milioane de euro, vizând pentru acest an să-şi tripleze vânzările pe online, dar îşi va extinde şi reţeaua de magazine cu unităţi de mari dimensiuni. În prezent, lanţul cuprinde 44 de magazine în 25 de oraşe.

Noriel deţine o fabrică în Filipeştii de Pădure, în judeţul Prahova, unde produce în special jocuri de societate şi puzzle-uri, dar intenţionează să extindă gamele de produse.

Acţionarul majoritar al companiei este familia Constantinescu, restul acţiunilor fiind deţinute de fondul de investiţii Axxess Capital.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO