Companii

Lavoarele produse de Kuma în Prahova au ajuns în Franţa

Autor: Andreea Neferu

03.10.2012, 00:00 56

Kuma, companie româno-daneză producătoare de lavoare pentru băi şi blaturi de bucătărie, a trimis 600 de lavoare realizate în fabrica de la Băneşti, judeţul Prahova, către un spital din Amiens, Franţa. Compania a intrat în parteneriat pentru acest proiect cu constructorul francez Bouygues, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa europeană de profil. "În urma unor negocieri care au durat mai mult de doi ani, la începutul acestui an am devenit unul dintre furnizorii agreaţi ai constructorului francez Bouygues şi am primit prima comandă de lavoare destinată pieţei de proiecte din Franţa", a declarat Camelia Olesen, director executiv al Kuma România. Reprezentanta companiei a mai spus că se află în negocieri cu Bouygues pentru alte proiecte de anvergură, atât în Franţa, cât şi în alte ţări din Europa. În acest moment, 80% din produsele realizate în fabrica din România merg la export pe pieţele nordice, Danemarca, Suedia şi Norvegia, iar începând cu acest an, compania a ajuns şi pe alte pieţe. Astfel, în afară de de Franţa, Kuma a trimis produse şi în Olanda, Ungaria şi Bulgaria. Kuma, care are o fabrică la Băneşti, judeţul Prahova, a înregistrat anul trecut afaceri de circa 2,7 milioane de euro şi estimează o creştere de circa 10% pentru anul 2012, până la 3 milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO