Companii

Magazinele îşi rotunjesc veniturile cu produse de post înaintea Paştelui

Magazinele îşi rotunjesc veniturile cu produse de post înaintea Paştelui

Autor: Cristina Rosca

12.04.2012, 00:04 335

Sărbătorile pascale reprezintă pentru reţelele de ma­ga­zine din comerţul local dublu motiv de creştere a vân­zărilor, în primul rând datorită produselor specifice con­su­mate cu ocazia acestor sărbători - miel, cozonac, ouă - şi în al doilea rând datorită produselor de post.

Comparativ cu o perioadă normală vânzările la produse precum tofu (brânză vegetală), pateu vegetal sau margarină cresc cu până la 50%. Avansul este "temperat" de numărul în creş­tere al vegetarienilor din România care consumă astfel de produse în tot timpul anului.
"Consumatorii sunt foarte interesaţi de produsele de post, înregistrându-se chiar o creştere a vânzărilor la astfel de pro­duse comparativ cu anii anteriori. Faţă de o perioadă obiş­nuită a anului, cererea de produse de post este cu până la 50% mai mare la anumite categorii de produse, în special cele proas­pete, precum soia, tofu sau lapte de soia", spune Mirela Sur­ghie, head of media în cadrul lanţului de hipermarketuri Real.
Mirela Surghie mai spune că în cadrul celor 24 de magazine ale lanţului, cu vânzări de 627 mil. euro anul trecut, cele mai cumpărate produse de post sunt pe lângă cele proas­pete, precum băutura de soia, alternativa din soia pentru iaurt şi tofu, pastele fără ou, zacusca, măslinele, mar­ga­rina, produsele de patiserie şi cofetărie de post
În ultimii ani, în România a crescut numărul persoanelor care au adoptat un regim alimentar vegetarian şi în unele cazuri chiar vegan (care nu consumă lapte, ouă sau alte pro­duse care au legătură cu animalele).
În cazul Metro Cash & Carry, primul jucător din co­mer­ţul modern care a intrat pe piaţa din România în 1996, cele mai vândute produse de post sunt cele din soia. Lor li se adaugă produsele de bază şi dulciurile de post.
Tot pe aceste produse, dar şi pe legumele şi fructele proaspete şi congelate mizează şi lanţul de supermarketuri Billa, cu afaceri de peste 270 mil. euro în perioada postului.
"Vânzările înregistrate la produsele de post se menţin la valori asemănătoare celor înregistrate anul trecut. Totuşi creş­terile în vânzările acestor produse sunt considerabil mai mari faţă de perioadele normale", spune Sabin Fane, director de marketing al Billa România, fără a oferi însă cifre.
Pentru lanţurile de magazine perioada dinaintea sărbă­to­rilor pascale şi a celor de iarnă sunt cele mai importante pen­tru vânzările de produse de post. În cazul Selgros, spre exem­plu, vânzările sunt mai mari cu circa 40% la acest tip de pro­duse faţă de o perioadă normală, însă mai mici decât în aceeaşi perioadă din 2011.
"În cazul magazinelor Selgros se observă o scădere a vân­ză­rilor produselor de post faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Faţă de o perioadă normală a anului 2012, aceste arti­colele înregistrează însă o creştere a vânzărilor de circa 40%", spune Pia Krauss, marketing manager în cadrul Selgros.
Magazinele de pe piaţa locală au început încă de acum aproape două săptămâni să simtă sărbătorile pascale. Magazinele din retailul modern estimează un avans de până la 30% al vânzărilor comparativ cu o lună normală.
"Perioada pascală este a doua cea mai dinamică perioadă a anului. În această perioadă există categorii ce îşi dublează vânzarea şi categorii ce au o evoluţie liniară. Ca medie însă, cele două săptămâni înainte de Paşte aduc un impuls în vânzări de aproximativ 30%", mai spune Mirela Surghie, reprezentanta Real.
Ce produse de post au cele mai mari vânzări în magazine
Billa: produse din soia (de exemplu Tofu, chifteluţe din soia), pateuri tartinabile vegetale, legume şi fructe proaspete şi congelate, legume la conservă, preparate de post de la vitrina asistată (salate, sărmăluţe de post).
Metro Cash & Carry: margarină, produse din soia (şniţel, iaurt, băuturi, pateu), alimente de bază (orez, paste fără ou, făină de grâu şi fasole), miere, gemuri, dulciuri (halva, napolitane, biscuiţi).
Real Hypermarket: produse din soia (băutură de soia, desert pe bază de soia, tofu), paste fără ou, zacuscă, aperitive vegetale, conserve de fasole, fulgi de fasole, cartofi, produse de patiserie şi cofetărie de post, măsline, margarină.
Selgros Cash & Carry: pateurile vegetale, tofu simplu şi magiun natural.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO