Companii

Medicover aşteaptă afaceri duble pentru spitalul din Bucureşti

Medicover aşteaptă afaceri duble pentru spitalul din Bucureşti

Spitalul Medicover are 122 de paturi şi este unul dintre cele mai mari proiecte private din Capitală. Foto Silviu Matei

Autor: Ioana David

29.01.2013, 00:07 773

Medicover, unul dintre cei mai mari operatori de pe piaţa serviciilor medicale private, estimează că anul acesta va înregistrat "cel puţin" o dublare a cifrei de afaceri înregistrată de spitalul pe care îl deţine în Bucureşti. Unitatea a înregistrat în 2012, când a început să funcţioneze, o cifră de afaceri de 11,7 mil. lei (2,6 mil. euro).

"În primul an de activitate (spitalul a avut - n.red.) peste 30.000 de pacienţi (...). În tot acest timp spitalul Medicover a funcţionat fără fonduri de la Casa de Asigurări pentru spitalizare de zi sau continuă (...)", a spus Bogdan Pană, director executiv spital şi clinici Medicover.

Spitalul Medicover are 122 de paturi şi este unul dintre cele mai mari proiecte private din Capitală, întinzându-se pe o suprafaţă de 7.000 mp. Spitalul este situat în Băneasa. Rezultatele din 2012 sunt sub ţinta iniţială de 4 mil. euro.

"Rezultatele sunt diferite de planul făcut în 2011 din cauza schimbărilor survenite în 2012 - şi anume am deschis după ce s-a încheiat contractarea cu spitalele private şi în consecinţă nu am mai făcut contract cu Casa (Casa de Asigurări de Sănătate - n.red.)", a mai spus Bogdan Pană.

Grupul Medicover de origine suedeză a fost fondat de miliardarul Jonas af Jochnick.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO